3 PUNCTE MUNCITE

Acasa / Stiri / Noutăți
SC Otelul Galati - Quantum Galati 2-1
SC Otelul Galati – Quantum Galati 2-1

ASC Oţelul Galaţi – Quantum Club Galaţi 2-1(1-0)

Oţelul îţi continuă seria de succese pe linie în Liga a 4-a, după victoria obţinută cu mari eforturi, 2-1, în faţa concitadinei Quantum. Urmărite de numai 500 de spectatori, puţini pentru o vreme atât de frumoasă, cele doua echipe au etalat un joc frumos, cu multe ocazii, cu toate că numai 3 dintre ele s-au transformat şi în goluri.

Vioara întâi a fost, aşa cum era şi normal, Oţelul, roş-alb-albaştrii ratând o sumedenie de ocazii pe parcursul celor 90 de minute. Nici replica oaspeţilor nu a fost de lepădat, aceştia punând mai multe probleme decât ne-am fi aşteptat, suspansul menţinându-se până în chiar ultima secundă.

Prima parte, deşi la discreţia oţelarilor, s-a remarcat mai mult prin situaţiile bune ratate. Fie imprecizia, la şuturile bune de la distanţă trimise de Năpârlică (în douǎ rânduri 18’, 24’), fie mingile blocate de portarul advers la ocaziile lui Robert Ciurea, în două rânduri – 27’ şi 30’, şi Laurențiu Radu(5’), la care s-au adăugat şi alte oportunităţi, au făcut ca scorul să rămână alb până în minutul 35. A fost momentul în care Nuţu Ţâmpău a ieşit la rampă, după o lansare excelentă, a intrat cu mingea la picior în careu şi a înscris cu un şut plasat, de la 8-9 metri.

Acesta a şi fost scorul pauzei, deşi Năpârlică a mai trimis un şut de la distanţă, puţin pe lângă.

Partea secundă a început cum nu se putea mai prost pentru oţelari. În minutul 52 centralul a acordat uşor lovitură liberă de la 25-30 de metri, deşi jucătorul Oţelului blocase mingea. În urma parlamentărilor, totuşi exagerate ţinând cont că decizia nu influenţa prea mult desfăşurarea jocului, Năpârlică a primit cartonaşul roşu, cel mai probabil pentru injurii, în condiţiile în care nici măcar nu participase activ la faza respectivă!

Cei de la Quantum au executat foarte bine, sub transversală, lovitura liberă, însă Alexandru Vlasie a reuşit să boxeze(53’). Numai câteva minute mai târziu a avut loc şi neaşteptata egalare, în urma unei acţiuni solitare şi a unui şut din unghi, atins de Vlasie, dar care a intrat oricum în poartă.

Treziţi din pumni, oţelarii au reluat şarjele ofensive, concretizate prin ocaziile lui Ţâmpău, blocat de portar(57’), Postelnicu(şut pe lângă 67’) sau foarfeca lui Ciurea(70’) prinsă de portar. Nici Ruben Codreanu nu a avut mai mult succes, prima dată fiind blocat de portarul celor de la Quantum, iar a doua oară ratând de puţin poarta (73’, 76’).

Izbăvirea a venit abia în minutul 78, în urma unui corner executat de Petrișor Tudosă, la care Daniel Dajbog a recentrat foarte bine, acelaşi Tudosă a preluat, a trecut de un adversar şi a înscris cu un şut pe jos, din unghi, de la 9-10 metri.

Prelungirile au dus tensiunea la cote maxime, în urma unor situaţii importante la ambele porţi. În minutul 2 al prelungirilor oţelarii au înscris din nou, însă golul a fost anulat după o semnalizare cel puţin neconvingătoare a tuşierului.

Imediat, la ultima acţiune, oaspeţii au beneficiat de o lovitură de la colţ, goalkeeperul celor de la Quantum fiind aproape de gol în chiar ultima secundă!

Din fericire, Oţelul a reuşit să treacă şi testul revenirii în inferioritate numeric, în faţa unui adversar care a jucat peste valoarea recomandată de locul ocupat în clasament. Toată lumea a plecat mulţumită de la stadion, spectatorii datorită spectacolului fotbalistic, oaspeţii datorită jocului bun prestart, iar oţelarii datorită victoriei meritate şi muncite din greu. Urmează un nou test important, la Tecuci, în prima deplasare urbană a sezonului.

Leave a comment