Adunare Generală: Componența noului Consiliu Director

Acasa / Stiri / Noutăți

otelul-logo-triangle

Întrunită astăzi, Adunarea Generală a SC Oțelul Galați a validat candidaturile pentru funcțiile din Consiliul Director pentru următorii doi ani de mandat.

Conform art. 27 din statut, dacă există o singură Candidatură sau doar o singură Candidatură rămâne valabilă pentru fiecare funcție din Consiliul Director, Comisia electorală va pronunţa direct câştigătoare Candidatura respectivă, încheind astfel procesul electoral, iar membrii Candidaturii vor fi declarati aleşi. Astfel, componența noului Consiliului Director al SC Oțelul Galați va fi următoarea:

Președinte: Marian Brăilescu – în vârstă de 32 de ani, este licențiat în Drept la Facultatea de Științe Juridice, Sociale și Politice din cadrul Universității Dunărea de Jos Galați și absolvent de master în Științe Penale și Crimininalistică. De asemenea, a urmat cursurile SB Academy și este specializat în Management Sportiv. După o carieră în presa sportivă, atât pe plan local, cât și național, ocupă postul de ofițer de presă al Oțelului de 8 ani, fiind acreditat ca urmare a absolvirii cursului de pregătire Media Office al Federației Române de Fotbal, iar de la reînființarea clubui din 2016 a ocupat poziția de brand manager al SC Oțelul Galați. 

„Este o onoare imensă, dar și o responsabilitate pe măsură, aceea de a reprezenta clubul pe care îl iubesc încă de când eram copil. Istoria clubului nostru ne obligă să îl readucem în elita fotbalului românesc, eforturile depuse de toate generațiile de oțelari, fie că au fost jucători, antrenori, conducături, și mai ales suporteri, trebuie să fie imboldul pentru ca brandul Oțelul să continue la cel mai înalt nivel și să asigurăm comunității gălățeni noi exemple de atașament local. Clubul va avea mereu disponibilitate pentru cei care au purtat tricoul roș-alb-albastru, cei care au pus umărul la crearea și conturarea legendei Oțelului în paginile istoriei fotbalului românesc. Îmi doresc ca toți suporterii să fie reprezentați în club, iar principiile pe care am reclădit Oțelul să fie respectate, astfel încât fanii să se simtă ca parte integrantă a asociației, punând accent cât mai mult pe comunicare, transparență și unitate”

Vicepreședinte: Alexandru Manole – în vârstă de 28 de ani, este membru al grupului de suporteri Steel Boys. Este absolvent al Facultății de Istorie, Filosofie și Teologie din cadrul Universității Dunărea de Jos Galați, iar în acest moment ocupă poziția de reprezentant vânzări la o companie privată.

„Am considerat că sintagma Oțelul suntem noi nu trebuie să rămână doar o scandare a suporterilor pe stadion. Am avut așteptări de la cei s-au ocupat de organizare, dar acum am dorit ca vocea peluzei să aibă un ecou mai puternic în cadrul clubului și am hotărât să ne implicăm mai mult în activitatea echipei pe care o iubim cu toții”

Secretar: Bogdan Bartoș – în vârstă de 35 de ani, ocupă și în prezent poziția de Secretar și organizează activitatea Shop-ului Oficial al clubului. Este cadrul militar, iar în trecut a absolvit Liceul Traian Vuia din Galați și a urmat apoi studiile universitare în Drept.

„Încă de la începutul proiectului SC Oțelul Galați, în 2016, am considerat că este responsabilitatea fiecărui membru socios să își aducă aportul la bunul mers al clubului. În acest moment, poziția din care simt și îmi propun să ajut este cea de Secretar al Consiliului Director și coordonator al activității Magazinului Oficial al Clubului. Sper să îmi aduc aportul la o mai bună organizare, dar și la o reapropiere de suporterul oțelar”

Principalele obiective ale Consiliului Director în noul mandat vor fi:

– respectarea principiilor de bază ale asociației, reluarea ședințelor cu membrii cotizanți,

– transparența în luarea deciziilor și comunicarea cu suporterii

– îmbunățirea performanțelor sportive

– dezvoltarea Centrului de Copii și Juniori

– creșterea numărului de membri asociați, reapropierea de comunitatea de suporteri

– dezvoltarea modului de promovare al brandului Oțelul Galați

– atragerea sustenabilă a mediului economic în susținerea financiară a clubului

– continuarea relațiilor de parteneriat cu administrația locală

Conform articolul 19 din statutul asociației, Mandatul Consiliului Director va fi simultan pentru toţi membrii şi va fi de 2 ani calendaristici, începând cu 1 ianuarie şi terminându-se cu 31 decembrie, cu exceptia mandatului primului Consiliu Director de dupa constituirea asociatiei, care va incepe cu data infiintarii asociatiei si se va finaliza pana la finalul lunii aprilie 2017 (perioada in cursul careia se vor organiza primele alegeri), timp in care va functiona un Consiliu Director, a carui alcatuire este precizata in Actul Constitutiv al asociatiei.

19.12 Atunci când Consiliul Director este reînnoit din motiv de încetare anticipată a termenului precedent, noul Consiliu Director îşi va începe mandatul de la momentul preluării funcţiei, ceea ce va avea loc în termen de zece zile calendaristice de la data alegerii. În acest caz, durata termenului va fi de 2 ani calendaristici integrali, plus perioada cuprinsă între data preluării funcţiei şi data următoare de 1 ianuarie după preluarea funcţiei.