SC Oțelul Galați și Dinamo București au ajuns la un acord pentru transferul imediat al atacantului Alexandru Pop, jucător care de la 1 ianuarie 2025 ar fi intrat în ultimele 6 luni de contract. Îi mulțumim lui Alex pentru perioada petrecută în roș-alb-albastru și îi urăm succes.
Alexandru Mihai Constantin Pop, în vârstă de 24 de ani, a jucat la Oțelul din vara anului 2023, el venind de la Unirea Dej ca unul dintre cei mai constanți și promițători fotbaliști din eșalonul secund.
În cele 65 de meciuri jucate în roș-alb-albastru, atât în Superliga, cât și în Cupa României, Pop a marcat 16 goluri, oferind și 3 pase decisive.
Contractul său cu SC Oțelul Galați era scadent în iunie 2025. Cluburile Oțelul și Dinamo au ajuns la un acord pentru transferul imediat al lui Alexandru Pop, iar suma va fi împărțită cu Unirea Dej conform acordului încheiat între părți în vara anului trecut, atunci când fotbalistul făcea pasul de la Liga 2 la Superliga. De asemenea, clubul vostru va păstra și un procent dintr-un viitor transfer al jucătorului.
Alexandru Pop: Mulțumesc clubului Oțelul pentru bucuria de a juca în prima ligă, îi mulțumesc domnului Dorinel Munteanu pentru că mi-a oferit această șansă, le mulțumesc suporterilor gălățeni și îi urez echipei Oțelul mult succes!
Mulțumim, Alex!