SC Oțelul Galați a ajuns la o înțelegere cu Alexandru Chebac, mijlocașul central gălățean în vârstă de 25 de ani semnând un contract pe un sezon, cu opțiunea de prelungire pentru încă o stagiune
Clubul nostru continuă campania de achiziții pentru definitivarea lotului cu care va aborda sezonul competițional 2017/2018 al Ligii 3 și anunță înregimentarea lui Alexandru Chebac, jucător ce evoluează în linia mediană, pe postul de mijlocaș central. Născut pe 9 martie 1992, chiar la Galați, Alexandru este legat de clubul Oțelul, atât prin faptul că este fiul fostului fotbalist oțelar Ionel Chebac (1987-1993), cât și prin faptul că a început fotbalul de performanță la clubul roș-alb-albastru. A fost crescut la Centrul de Copii și Juniori al Oțelului, apoi debutul l-a avut în Liga 3 la echipa secundă a clubului, de unde a fost apoi împrumutat la concitadina Dunărea ce evolua pe atunci în Liga 2. În 2014 a fost cedat la Delta Dobrogea Tulcea, iar de-a lungul carierei a mai evoluat pentru formațiile de ligă secundă Dunărea Călărași și Academica Clinceni. În iarna acestui an a revenit la Delta Dobrogea Tulcea, echipă alături de care a încheiat sezonul pe locul 7 în seria 2 a Ligii 3.
Alexandru Chebac, jucător SC Oțelul Galați: „Sunt bucuros că am revenit acasă, la clubul la care am crescut și pentru care am visat să joc. Este o onoare pentru mine să îmbrac tricoul Oțelului în acest nou început pentru club, sper să pot pune și eu umărul la reclădirea fotbalului gălățean și a echipei fanion a orașului. Împreună cu suporterii vom da totul pentru a ne atinge obiectivul, acela de a promova în Liga 2, alături de fani vom fi mai puternici”
În perioada următoare SC Oțelul Galați va anunța și alte transferuri sau înregimentări de jucători, așa că invităm toți suporterii să urmărească toate canalele noastre oficiale de informare. #ImpreunaPentruOtelul