Andrei Antohi: „Atitudine și determinare la fiecare meci”

Acasa / Stiri / Noutăți

andrei-antohi

Marcator al unui hattrick în victoria cu Metalul Buzău, scor 3-1, Andrei Antohi, atacantul SC Oțelul Galați, speră ca oțelarii să mențină seria rezultatelor pozitive din acest sezon și să încheie turul pe prima poziție a clasamentului, chiar daca momentan roș-alb-albaștrii au trecut pe locul secund, după retragerea formației CSM Roman.

A fost un meci greu, ne doream foarte mult victoria, mă bucur că am reușit să marchez trei goluri și sper menținem această serie pozitivă. Am intrat foarte concentrați în meci, știam că ne așteaptă un joc foarte greu, iar dacă avem atitudine și determinare nu ne stă nimeni în cale. Lupta cu Buzăul se poate da și la golaveraj, după cum vedeți de la meci la meci marcăm din ce în ce mai multe goluri. E bine că ajungem acolo cât mai mulți și sperăm ca de la meci la meci să ne intre toate ocaziile create. Din păcate, acum suntem pe locul doi după retragerea celor de la CSM Roman, dar noi ne facem treaba pe gazon, indiferent ce se întâmplă sus la birouri, să zic așa”, a declarat Andrei Antohi, atacantul SC Oțelul Galați.

De asemenea, Antohi consideră că următorul joc al formației noastre, cel de la Liești, va fi unul extrem de greu, dar cu totul diferit față de cel din Cupa României, atunci când oțelarii au fost eliminați la loviturile de departajare de cei de la Sporting.

Ne așteaptă un meci greu la Liești, dar trebuie să avem atitudine și determinare în fiecare meci pentru a putea lua toate cele trei puncte. Meciul din Cupă a fost în startul sezonul, echipa încă nu era omogenizată, lucram de o lună împreună, a fost mai greu, dar cu siguranță meciul de etapa viitoare o să fie diferit”, a concluzionat Andrei Antohi.

[gdlr_dropcap type=”circle” color=”#ffffff” background=”#555555″]11[/gdlr_dropcap]meciuri a bifat Antohi în acest  sezon de Liga 3, acumulând 820 minute pe teren

[gdlr_dropcap type=”circle” color=”#ffffff” background=”#555555″]9[/gdlr_dropcap]goluri a marcat vârful oțelar în campionat, o medie de 1 gol la fiecare 91 de minute evoluate