SC Oțelul Galați disputat astăzi o partidă de verificare în cantonamentul de la Vatra Dornei, scor 0-2 (0-0), în compania formației SCM Zalău, finalistă în sezonul precedent în barajul de promovare în Liga 2.
Oțelarii au controlat în mare parte jocul, având și cele mai multe ocazii de gol, mai ales în prima repriză, prin Valentin Niculae, șut de la marginea careului scos în extremis de portar de sub transversală (33), Neagu, șut din afara careului de 16 metri, mingea ușor deviată de Demian, dar goalkeeper-ul advers s-a repliat pe noua direcție a balonului (34), Sîrghi, bine demarcat, reluare din plonjon cu capul, dar mingea a ocolit de puțin vinclul (38).
În repriza secundă, au intervenit modificările în tabăra oțelară, dar și greșelile individuale ce au dus ca SCM Zalău să marcheze două goluri din faze ce nu anunțau mare lucru, oțelarii au pierdut o minge la mijlocul terenului, iar SCM Zalău a profitat de superioritatea numerică și a deschis scorul (51), iar tabela a fost închisă după ce echipa adversă a surprins defensiva noastră cu o repunere rapidă în flancul stâng, iar în urma unei centrări, un jucător a reluat cu capul în plasă (66). Și mitanul secund a fost controlat teritorial de roș-alb-albaștri, însă nu au reușit să puncteze, deși au avut încercări prin Vaștag (61), Cireș (75) și Angheluță (78).
Managerul tehnic Dorinel Munteanu a început jocul în următoarea formulă: Uțiu – Rus, Sîrghi (cpt), Sevastian, Niculae – Neagu, Jardan, Badea – Demian, Cîrjan, Nica. După pauză, a fost utilizată formula Onciu – Farcaș, Sîrghi, Sevastian, Nedelea – Vaștag, Dobre, Cireș – Demian, Cîrcimar, Nica, iar din minutul 65 au mai evoluat Mereuță, Tănasă, Angheluță și Bucevschi. Alexandro Râpan nu a putut fi folosit din cauza unei probleme medicale.
Următorul joc de verificare al oțelarilor va avea loc vineri, 30 iulie, tot în cantonamentul de la Vatra Dornei, în compania formației Foresta Suceava. Partida se va disputa, cel mai probabil, cu începere de la ora 17:00, pe stadionul Petru Rareș din Vatra Dornei.