Un valoros mijlocaș central defensiv, João Pedro Santos Lameira, a semnat astăzi un contract cu SC Oțelul Galați și va juca în roș-alb-albastru cel puțin până în vara acestui an.
João Pedro Santos Lameira, 24 de ani, 1.75 metri, vine sub formă de împrumut de la Baltika Kaliningrad din prima ligă a Rusiei, echipă la care se transferase pe data de 1 iulie 2023. Clubul nostru, după ce a obținut astăzi semnătura fotbalistului portughez, are posibilitatea de a-l transfera definitiv în vara acestui an. João, născut la Santa Maria da Feira pe 19 aprilie 1999, activează pe postul de mijlocaș central defensiv și este un fost junior al academiilor marilor cluburi lusitane Sporting Lisabona și FC Porto.
Ca senior, noul jucător al Oțelului a activat în țara sa natală la FC Porto B, Leiria, Coimbra, Real SC și la Torreense, pentru ca în vara anului trecut să fie legitimat de Baltika Kaliningrad din primul eșalon al Rusiei. Lameira, ale cărui calități de bază sunt travaliul, tehnica și forța, are meciuri jucate pentru aproape toate naționalele de tineret și juniori ale Portugaliei: Under 15 (2 jocuri), Under 16 (9 jocuri, 1 gol), Under 17 (14 jocuri), Under 18 (7 jocuri) și Under 20 (2 jocuri).
João a sosit astăzi la Galați, le-a fost prezentat noilor colegi și a efectuat deja o primă alergare în roș-alb-albastru. Îi urăm să se acomodeze cât mai repede și să obțină multe victorii pentru suporterii oțelari.
Bem vindo, João!