Transfer de senzaţie la SC Oţelul Galaţi! Silviu Ilie, campion cu formaţia roş-alb-albastră în 2011, a revenit acasă. Jucătorul de 28 de ani a semnat până la vară – cu opţiune de prelungire – dovedind încă o dată că este un gălăţean adevărat şi că merită din plin supranumele de legendă a clubului. Fotbalistul de bandă stângă era liber de contract după despărţirea de Dunărea Călăraşi, ultima echipă pentru care a evoluat.
Silviu Ilie este un produs al Centrului de Copii şi Juniori al FC Oţelul, iar în afară de gruparea roş-alb-albastră a mai evoluat la FCM Dunărea Galaţi, ASA Tîrgu Mureş, Farul Constanţa, Metalosport Galaţi şi Dunărea Călăraşi.
A strâns 120 de partide pentru Oţelul, timp în care a marcat de cinci ori. Două dintre reuşitele sale au o importanţă aparte, cele din ediţia 2010-2011, atunci când a punctat decisiv în două victorii uriaşe: 2-1 în deplasare cu Dinamo şi 1-0 la Craiova. Astfel, a contribuit la cele mai mari performanţe din istoria clubului, câştigarea campionatului şi a Supercupei.
Ilie are în CV şi trei selecţii la prima reprezentativă a României, una la România U23 şi alte 16 pentru naţionala de tineret, plus 5 jocuri în UEFA Champions League, alături de Oţelul!