Conducerea și staff-ul tehnic al SC Oțelul Galați continuă campania de definitivare a lotului cu care va fi atacat sezonul competițional al Ligii 3.
Astfel, pe lângă Adelin Iliescu, Andrei Udeanu, Alecsandru David, Alexandru Vasile și Marius Matei, jucători ce au semnat contracte cu echipa noastră înainte de plecarea în stagiul de pregătire montan de la Tărlungeni, în această săptămână clubul nostru a mai parafat întelegeri contractuale cu Adrian Ionuț Puțanu, Daniel Gâță, Mihai Manău, Marius Sevastian, Robert Moglan (fundași), Bogdan Crihană, Cosmin Stoian, Andrei Munteanu, Ionuț Chiriac, Andrei Bordieanu, Adrian Sălăgeanu (mijlocași), George Cîrjan și Andrei Antohi (atacanți).
Negocierile nu au fost concretizate cu Alexandru Avram (mijlocaș), iar acesta a părăsit lotul pregătit de Stelian Bordieanu, în timp ce Bogdan Matei va încheia înțelegerea contractuală cu formația noastră.
La antrenamentele echipei a revenit și mijlocașul Ionuț Codreanu, în timp ce Alexandru Vlasie este accidentat, iar în zilele următoarele sunt așteptați și alți jucători pentru a completa lotul care va începe noua stagiune.
Iată componența lotului în acest moment:
Portari: Adelin Iliescu, Andrei Udeanu, Alexandru Vlasie (accidentat), Gabriel Ursu (junior)
Fundași: Alecsandru David, Daniel Gîță, Robert Moglan, Costin Ghiocel, Ionuț Puțanu, Mihai Manău, Marius Sevastian, Claudiu Maftei
Mijlocași: Alexandru Vasile, Cosmin Stoian, Ionuț Codreanu, Bogdan Crihană, David Itoafa, Ionuț Chiriac, Adrian Sălăgeanu, Andrei Munteanu, Mihai Petică (junior), George Iancu (junior), Alexandru Cîmpanu (Concordia Chiajna II – probe), Leonard Coteț (Dacia Unirea Brăila – probe), Mario Dumitru (FC Voluntari II – probe), Alexandru Stan (ACSM Dunărea Galați – probe)
Atacanți: Marius Matei, George Cîrjan, Andrei Antohi