SC Oțelul Galați va evolua astăzi pe terenul formației CSM Bacău, într-o partidă ce va conta pentru etapa 5 a Ligii 3, seria 1. Jocul va avea loc cu începere de la ora 17:00, pe stadionul Constantin Anghelache (Letea) din Bacău.
Înaintea acestei runde, oțelarii se află pe locul 6 în ierarhia seriei, având un total de 9 puncte în urma celor 3 victorii și 1 înfrângere înregistrate, golaveraj 6-4, în timp ce gazdele de astăzi se clasează pe locul 10, cu o linie de clasament ce cuprinde 1 victorie, 1 egal și 2 înfrângeri, golaveraj 1-2.
Meciul CSM Bacău – SC Oțelul Galați va fi arbitrat de o brigadă ce îl va avea la centru pe Haivas Viorel Mihai (Botoşani), ajutat la cele două tuse de Pișta Andrei și Blănariu Alexandru (ambii din Fălticeni). Observator de joc a fost delegat Țiclea Daniel (Buzău), în timp ce prestația arbitrilor va fi supervizată de Patrichi Ștefan (Iaşi).