shopping-bag 0
Items : 0
Subtotal : 0.00lei
View Cart Check Out

Deciziile Consiliului Director adoptate în ședința din 30 iunie 2021

logo-sc-otelul-galati

Consiliul Director al SC Oțelul Galați, întrunit în sedința din 30 iunie 2021, conform art. 19.20 din statutul Asociației, a adoptat următoarele decizii pe care le aduce la cunoștința membrilor asociați-cotizanți și comunității oțelare:

1. Aprobă strategia pentru sezonului competițional 2021/22 a Ligii 3, conform planului întocmit de Managerul General

  • în scurt timp, va fi anunțat noul antrenor principal și staff-ul tehnic
  • vor fi demarate negocieri cu jucătorii care au încheiat contractele și vor fi în atenția noului staff tehnic, precum și completarea lotului cu noi jucători
  • a fost stabilit în linii mari programul de pregătire, calendarul de meciuri de verificare, reunirea lotului urmând a avea loc luni, 12 iulie
  • s-a aprobat efectuarea unui cantonament de pregătire în perioada 19-30 iulie
  • sustenabilitatea clubului va fi primordială, urmând ca obiectivele propuse să se încadreze în limitele bugetului clubului până la finalul anului 2021 în vederea redresării din punct de vedere financiar

2. Aprobă bugetul de venituri și cheltuieli aferent lunii iulie 2021

  • s-a aprobat anexa întocmită de Secretarul General și Managerul General
  • plățile prioritare vor fi cele care vizează salariile jucătorilor, antrenorilor, plata impozitelor către ANAF și debitelor către utilități și furnizori

3. Aprobă metodologia de înscriere a membrilor-cotizanți în cadrul Asociației în sezonul 2021/22

  • prețurile cardurilor vor rămâne aceleași ca în anii precedenți, respectiv 50 lei – juniori, 100 lei – standard, 500 lei – premium, 1000 lei – VIP
  • pentru atragerea unui număr mai mare de membri, elevii peste 18 ani, studenții și pensionarii vor beneficia de o reducere de 25% la achiziționarea cardului standard, urmând a plăti 75 lei
  • limita de vârstă a cardului junior a fost extinsă până la vârsta de 18 ani
  • pe lângă beneficiile deja existente, membrii socios vor avea reduceri și la partenerii clubului, urmând a se stabili cuantumul acestora

4. Aprobă prețurile la bilete și abonamente pentru sezonul competițional 2021/22

  • prețurile biletelor vor fi aceleași ca înainte de pandemie, respectiv Tribuna 2 – 5 lei, Tribuna 1 – 7 lei, Tribuna 0 – 15 lei
  • nu se vor emite abonamente, urmând ca cei interesați să poată folosi cardurile de membri socios pentru accesul în noul sezon

5. Aprobă oportunitatea extinderii componenței Consiliului Director, conform art. 19 din statutul Asociației, inclusiv cu un membru care a fost jucător marcant al Oțelului

  • s-a aprobat oportunitatea extinderii Consiliului Director cu un membru care a fost jucător marcant al Oțelului
  • o primă propunere a fost în persoana lui Stelian Bordieanu, urmând ca în funcție de răspunsul acestuia, să fie luate în calcul sau nu, alte nume

6. Aprobă măsurile pentru reabilitatea imediată și, cel puțin elementară, a terenului de antrenament de la stadionul Oțelul în vederea folosirii acestuia de către Centrul de Copii și Juniori și, ulterior, de echipa de seniori

  • în perioada imediat următoare se vor efectua lucrări de toaletare a arborilor, arbuștilor pentru a facilita accesul pe terenul de antrenament
  • în ciuda faptului că nu e cea mai potrivită perioadă a anului, se va efectua o însămânțare a suprafeței de joc pentru a acoperi zonele în care iarba lipsește
  • va fi curățată zona ce înconjoară terenul și se vor lua măsuri pentru a fi respectate toate normele de securitate și protecție a participanților la activitatea sportivă
  • în toamnă, toate aceste lucrările preliminare vor fi completate cu o acțiune generală de reabilitate a terenului în vederea folosirii și de către echipa de seniori a clubului