SC Oțelul Galați dorește să aducă clarificări cu privire la informațiile recent apărute în mass-media care vizează drepturile TV pentru sezonul 2023/24 al Superligii. Contrar datelor vehiculate de unele publicații media, suntem nevoiți să subliniem că cea de-a doua tranșă din drepturile TV pentru stagiunea competițională în curs nu a intrat în contul clubului nostru. De asemenea, este important să precizăm că suma alocată în această perioadă entității SC Oțelul Galați nu este nici pe departe cea colportată.
Menționăm ca suma totală alocată clubului nostru, din postura de entitate nou-promovată în sezonul 2023/24 al Superligii, este de 970.000 euro, iar o următoare tranșă ar reprezenta mai puțin de jumătate din această valoare. De asemenea, precizăm că mare parte din această tranșă a fost utilizată la finalul anului precedent pentru a echilibra bugetul în contextul în care alți parteneri au întârziat plățile asumate.
Facem aceste precizări întrucât clubul este conștient de importanța fondurilor de care poate să dispună echipa noastră și se fac eforturi susținute pentru achitarea restanțelor salariale către jucătorii care au reușit până acum prestații excepționale atât în campionat, cât și în Cupa României.
Dorim, în cele din urmă, să ne asigurăm comunitatea că suntem concentrați și dedicați pentru buna desfășurare a sezonului competițional și pentru obținerea de rezultate performante atât pentru club, cât și pentru minunații noștri suporteri.
Departamentul Media al SC Oțelul Galați