shopping-bag 0
Items : 0
Subtotal : 0.00lei
View Cart Check Out

FĂRĂ ADVERSAR

Naparlica in actiune

Naparlica in actiune

SC Oţelul Galaţi – Zimbrul Slobozia Conachi 7-2(3-1)

Oţelul dovedeşte în continuare că nu are adversar în Liga a 4-a, după ce a surclasat, fără prea mari probleme, ocupanta locului 2, Zimbrul Slobozia Conachi. În faţa a 800 de spectatori, printre care şi câţiva susţinători ai oaspeţilor, Oţelul a câştigat cu 7-2, după o partidă plină de evenimente.

Profitând de lipsa de concentrare a oţelarilor din prima parte, oaspeţii au reuşit să deschidă scorul când nu trecuseră nici 20 de minute, în urma unui penalty uşor acordat de centralul partidei(19’).

Rămaşi fără Robert Ciurea(30’), tamponat serios de un adversar, oţelarii şi-au intrat mai greu în mână. Abia după jumătate de oră din partidă a început să se zărească şi Oţelul pe care-l ştim cu toţii, efectul pe tabelă fiind imediat. În minutul 36, în urma unei lovituri de colţ, mingea a ajuns la Napârlică, iar acesta a înscris cu o execuţie superbă, în vinclul porţii, de la 25 de metri!

Până la pauză s-a clarificat şi soarta partidei, roş-alb-albaştrii înscriind de încă două ori. În minutul 42, Ionuţ Codreanu a fost faultat în careu, după o acţiune a lui „Nuţu” Ţâmpău, iar Petrişor Tudosă a marcat de la punctul cu var. Numai două minute mai târziu, acelaşi Ionuţ Codreanu a prins un şut de zile mari, de la 25-30 de metri, care l-a surprins pe goalkeeperul oaspeţilor, făcând ca scorul să devină 3-1 (44’).

Partea secundă a început cu elevii lui Stelian Bordieanu atacând furibund. În minutul 53, în urma unei acţiuni colective, R. Gheorghe a fost faultat în careu, iar Ionuţ Codreanu a realizat dubla cu un şut bine plasat(54’).

Scorul a devenit 5-1 în minutul 70, atunci când s-a dictat din nou penalty, foarte uşor, pentru un presupus fault asupra lui R. Gheorghe. Daniel Dajbog a executat, portarul Zimbrului a respins, tânărul Gheorghe a recentrat, iar Dajbog s-a revanşat înscriind cu capul.

În ultimele 10 minute Luarenţiu Radu(81’) şi Pavel(84’) au mai marcat câte un gol, ducând scorul la 7-1, scor care putea fi şi mai mare dacă şuturile lui Tudosă şi Ţâmpău n-ar fi lovit doar barele porţii.

Totuşi, scorul final a fost stabilit de cei care îl şi deschiseseră, oaspeţii marcând după un nou penalty, în urma unui henţ în careu semnalizat de tuşier.

Astfel, Oţelul a câştigat lejer un meci în care, totuşi, s-a pus osul serios la treabă, confruntare fiind marcată de acordarea a nu mai puţin de 5 lovituri de pedeapsă, sânge vărsat de ai noştri, obligaţi să facă 3 schimbări din cauza accidentărilor, dar care confirmă ceea ce bănuiam deja, că nimeni nu pleacă de la Galaţi fără măcar jumătate de duzină de goluri încasate.

Urmează însă o nouă deplasare dificilă, la Costache Negri, acolo unde vom întâlni tot un adversar din partea superioară a clasamentului. Cert e că, oriunde vom juca, spectacolul va fi la el acasă.

Sustine clubul si distribuie articolul pe:Share on FacebookShare on Google+Tweet about this on TwitterBuffer this page