Fundașul dreapta Ștefan Teodor Farcaș va juca în sezonul 2024-25 pentru AFC Câmpulung Muscel, în Liga 2, el fiind împrumutat de SC Oțelul Galați la gruparea din județul Argeș până la finalul stagiunii în curs.
Talentatul fotbalist de 21 de ani a debutat în Superliga, pe finalul play-out-ului anului competițional 2023-24, în partida SC Oțelul Galați – FC Universitatea Cluj, scor 1-0, și a efectuat întreaga pregătire de vară sub comanda managerului tehnic Dorinel Munteanu. Farcaș merge la AFC Câmpulung Muscel, în eșalonul secund, pentru a prinde constant meciuri oficiale. Îl așteptăm și mai puternic înapoi, printre roș-alb-albaștri.
Succes, Fane!