Final de cantonament: Mulțumim, Bucovina!

Acasa / Stiri / Noutăți

cantonament-munte

SC Oțelul Galați va încheia astăzi stagiul de pregătire de două săptămâni desfășurat în nordul Moldovei, la Câmpulung Moldovenesc. Jucătorii Oțelului vor efectua ultimul antrenament, iar revenirea la Galați este programată în această seară. Elevii antrenați de Petre Grigoraș au avut parte de o pregătire fizică foarte solicitantă în cantonamentul montan, dar au disputat și două partide de verificare în compania unor formații din seria 1 a Ligii 3, Bucovina Rădăuți (0-1) și Dante Botoșani (2-1).

SC Oțelul Galați le mulțumește tuturor celor care au depus eforturi pentru organizarea acestui stagiu de pregătire și recomandă serviciile celor de la Conacul Bucovinei  și Floare de Crin Pojorâta. De asemenea, clubul nostru transmite aprecieri către autoritățile locale din Câmpulung Moldovenesc pentru sprijinul depus în desfășurarea ședințelor de antrenament.

A fost un cantonament bun, am avut condiții bune. Vremea a fost una destul de schimbătoare, ne-a afectat uneori ciclul de antrenament și a trebuit să mai și improvizăm. Sunt mulțumit de atitudinea jucătorilor, s-au implicat la fiecare antrenament. A fost o perioadă de acumulări, mai avem o lună până va începe campionatul și vom începe să lucrăm mai mult și la omogenitate, iar jocul va trebuie să arate mult mai bine” a declarat Petre Grigoraș, tehnicianul SC Oțelul Galați.

La revenirea din stagiul de pregătire centralizat, roș-alb-albaștrii vor mai disputa următoarele partide de verificare:

  • 17 februarie – CSM Rm. Sărat (L3) vs SC Oțelul Galați
  • 20 februarie – SC Oțelul Galați vs CSM Rm. Sărat (L3)
  • 24 februarie – SC Oțelul Galați vs Sporting Vaslui (L3)
  • 27 februarie – SC Oțelul Galați vs Metalul Buzău (L3)
  • 6 martie – SC Oțelul Galați vs Hușana Huși (L3)

Primul meci oficial din noul an este programat pe data de 13 martie 2021, pe terenul formației Avântul Valea Mărului, în etapa 11 a Ligii 3, seria 2.