Finala barajului de promovare va fi transmisă de FRF TV

Acasa / Stiri / Noutăți

otelul-focsani-2-0

Federația Română de Fotbal a decis ca partida Dante Botoșani – SC Oțelul Galați, contând pentru manșa tur a finalei barajului de promovare în Liga 2, să se dispute sâmbătă, de la ora 18:00, pe stadionul Municipal din Botoșani.

Transmisiunea live a partidei va fi asigurată de FRF TV, astfel încât clubul nostru, conform regulamentelor în vigoare, se va afla în imposibilitatea de a transmite pe canalele oficiale ale clubului. Site-ul www.frf.tv și aplicațiile de mobil FRF.TV din App Store și Google Play devin disponibile gratuit iubitorilor fotbalului din România. Nu trebuie decât să-ți faci un cont gratuit și ai acces nelimitat.

De asemenea, sunt șanse foarte mari ca și manșa retur ce se va disputa miercuri, 8 iunie, de la ora 17:30, pe stadionul Oțelul, să intre în grila transmisiunilor FRF TV. Detalii despre accesul spectatorilor la meciul final al sezonului vor fi publicate de clubul nostru după ce vom disputa prima manșă a barajului.

Învingătoarea din runda finală a barajului va obține dreptul de a evolua în sezonul 2022-2023 al Ligii 2.