Florin Acsinte, cooptat în staff-ul tehnic al Oțelului

Acasa / Stiri / Noutăți

Fostul jucător Florin Acsinte a fost cooptat de către Dorinel Munteanu în staff-ul său tehnic unde va ocupa funcția de antrenor secund și preparator fizic. În vârstă de 36 de ani, Acsinte și-a început cariera de fotbalist la FC Botoșani, acolo unde și-a și încheiat-o, devenind după retragere antrenor secund al formației moldovene.

Două trofee are Florin Acsinte în palmaresul său de jucător, ambele cucerite cu FC Voluntari: Cupa României în sezonul 2016-2017 și Supercupa României în sezonul 2017-2018. Dinamo București 2, FC Botoșani, Pandurii Târgu Jiu, FC Voluntari și Hermannstadt sunt echipele la care a activat Florin Acsinte ca jucător.

Din această vară a făcut pasul la formația noastră și va completa staff-ul managerului tehnic Dorinel Munteanu, ce îi mai cuprinde pe Sorin Haraga și Laurențiu Iorga (antrenori secunzi) și Iulian Olteanu (antrenor portari). Bine ai venit și mult succes, Florin Acsinte!