Cristian Sîrghi, fostul campion de legendă cu Oţelul în 2011, actualmente jucător la Ermis în Cipru, este unul dintre puţinii oameni legaţi de echipa roş-alb-albastră, care au ales să devină membri socios la Suporter Club Oţelul Galaţi, club înfiinţat de suporteri. Mai jos, vă prezentăm un interviu cu cel poreclit “Kamikaze” pentru felul în care a apărat culorile roş-alb-albastre în trecut. Mesajul transmis de el este unul foarte important şi adevărat şi sperăm ca şi alţii să-l ia drept exemplu când vine vorba de renaşterea spiritului oţelar.
În primul rand, ce mai face Cristi „Kamikaze” Sîrghi, campionul nostru din 2011?
Ce pot să spun, sunt în Cipru, din punct de vedere sportive trec printr-o perioadă de recuperare, am avut o mică accidentare musculară, iar familial sunt bine.
Ce părere ai despre proiectul Suporter Club Oţelul Galaţi şi cât de multe ştii despre clubul înfiinţat de fanii roş-alb-albaştri?
Am încercat să aflu cât mai multe despre ce se întâmplă cu noul proiect, am și niște prieteni care sunt implicați activ și mă țin la curent, îmi place ideea și o susțin, mă bucură și mai mult să văd că la meciuri de Liga a 4-a vin suporteri în număr mare, poate mai mare decât vin astăzi la meciurile Ligii 1 în alte orașe.
Ce te-a împins să devii membru cotizant al SC Oţelul Galaţi?
Speranța că în viitor va exista clubul care a scos în stradă atâția oameni, speranța că și copiii noștri ar putea să vadă și să simtă ce înseamnă spiritul Oțelului.
Îţi e dor de Galaţi? Când ţi-ai propus să revii acasă?
Încerc să vin acasă cât de des pot, aici am familia, aici am prietenii, și sărbătorile de iarnă tot timpul le-am petrecut în sânul lor, deci măcar pentru câteva zile am să fiu acasă, de Crăciun.
De ce crezi că a ajuns fotbalul gălăţean în situaţia de acum, din 2016?
Este o întrebare bună, fotbalul din România, nu doar cel din Galați, este într-un regres mare, dar cel de la noi din oraș este într-o situație și mai grea. Nu mai avem reprezentante mai sus de Liga a 3-a, ceea ce este foarte puțin pentru un oraș mare. Ca să răspund la întrebare, situația dezastruoasă a fotbalului din România, respectiv Galați, este rezultatul conducerii neprofesioniste și plină de interese personale. Nu este de mirare, pentru că tot ce se întâmplă în România este numai în interesul clasei politice, clasei avute care conduce frâiele țării și în detrimentul cetățenilor. Și totul se întâmplă pentru că le permitem asta, câți suporteri au ieșit în stradă când s-a cucerit titlul și câți au ieșit când s-a declarat falimentul? Nici până azi vinovații nu plătesc, mai mult nici acțiuni penale nu sunt deschise împotriva lor, și dacă tot au văzut că merge de ce să nu distrugă totul pentru câștigurile lor personale?
Esti una dintre legendele clubului, te-ar încânta o revenire la Oţelul la finalul carierei?
Dacă aș fi dorit de club și dacă l-aș putea ajuta, cu mare plăcere!
La final, un mesaj pentru suporteri…
Îmi doresc să realizeze fiecare suporter că acum poate fi cu adevărat o renaștere a clubului, un moment în care NOI suntem majoritatea, dar pentru asta trebuie să fim cât mai mulți, dar cât mai mulți activi și nu din gură sau din spatele tastaturii și al monitorului. Haideți cu toții să punem mâna la renașterea clubului, la renașterea identității noastre de gălăţeni și să putem spune că am lăsat ceva în urmă sau măcar că am încercat.
Cristian Sîrghi s-a născut în Galați pe 23 noiembrie 1986 într-o familie de sportivi. Dacă mama sa a reușit să modeleze învingători în atletism, era evident că nici lui Cristi nu îi vor lipsi calitățile sportive. Cu toate că a făcut parte și din generația de excepţie Salbero, academia de fotbal la care mergeau cei mai talentați copii din generația sa, cel mai des putea fi văzut jucând pe terenul sportiv al Şcolii 40 din Galaţi, loc unde a învățat și care se afla la mică distanță de casa sa.
A făcut parte dintr-o generație de jucători gălățeni talentați, fiind adus la Oțelul mai mult de frica de a nu mai pierde încă un gălățean, după cazurile arhicunoscute ale lui Ropotan, Tudose sau Ochiroșii. Trecerea a făcut-o direct din Divizia C, de la Politehnica Galați, sub formă de împrumut, devenind la 5 sezoane distanță cel mai scump jucător achiziționat din istoria Oțelului (300.000 de euro)!
„Kamikaze” e genul de jucător care nu a păcălit niciodată fotbalul sau suporterii. Format sub aripa unei alte legende, bulgarul Jivko Jelev, Cristi și-a însușit, poate involuntar, tehnicile de luptă ale acestuia. Hotărârea, determinarea și dragostea pentru fotbal i-au adus deopotrivă aprecierea tribunelor, dar și accidentări groaznice, care l-au ținut mult timp departe de gazon.
Primul sezon la Oțelul l-a început ca fundaș dreapta, însă a fost mutat în timp în centrul defensivei, acolo unde se simţea cel mai bine. Debutul l-a avut într-un meci cu Jiul Petroșani, joc câștigat cu 2-1. A evoluat în doar 10 partide – sosind în intersezon – și a pus umărul la clasarea foarte bună a echipei noastre pe locul 5 și, prin urmare, la calificarea în Intertoto. Aici a evoluat în 3 meciuri fiind pe teren la câștigarea primului trofeu gălățean din istorie, în infernul zgomotos de la Trabzonspor! După obținerea calificării implicite în Cupa UEFA a urmat turul preliminar cu Lokomotiv Sofia și prima comoție suferită de gladiatorul Cristi Sîrghi pe terenul de fotbal. Acel moment a fost întâiul dintr-un un șir întreg de accidentări, dar de fiecare dată a revenit mai puternic…
Au urmat sezoane cu meciuri bune și chiar goluri marcate pentru fundașul central. Mai întâi, vorbim de 17 meciuri în sezonul 2007-2008, apoi 19 în sezonul 2008-2009, plus alte 23 de partide și primul gol în Liga 1 (în egalul împotriva lui FC Vaslui) în 2009-2010.
În sezonul 2010-2011, în care Oțelul a reușit câștigarea pentru prima dată în istorie a campionatului, Cristi a evoluat în 16 partide, exact numărul pe care l-a purtat pe tricou! Apărătorul gălăţean a fost nevoit să poarte cască pe tot parcursul anului, după ce se accidentase grav la un meci cu FC Vaslui, la un contact cu Wesley. Accesoriul pentru cap se pare că i-a purtat noroc atât lui, cât şi echipei, mai ales că a înscris de două ori cu capul, din centrările perfecte ale lui Viglianti, în meciul tur cu Pandurii, iar mai apoi în victoria extrem de importantă împotriva Stelei! Cel mai important meci din acel campionat pentru el, cum însuși afirma, a fost „finala campionatului”, în care Oțelul a surclasat echipa de pe locul doi, FC Timișoara, Kamikaze făcând unul din cele mai bune meciuri ale sale. Deşi avea probleme în zona capului, prezența lui Cristi în teren a fost vitală pe parcursului sezonului minunat, el achitându-se perfect de sarcini și încununându-se campion al României și al inimilor noastre.
A urmat sezonul 2011-2012, cu 13 prezențe și două goluri: în victoria de la Târgu Mureș și cea împotriva Mediașului. În Supercupa în care Oţelul a trecut lejer de Steaua, l-a schimbat pe Milan Perendija în minutul 81, iar în Champions League, competiția regină a Europei, a evoluat în meciul de la București cu Basel și cel de pe „Old Trafford” cu Manchester United, înainte de a se accidenta din nou. Fundaşul central s-a lovit groaznic de coechipierul său, Sergiu Costin, la ultima fază a meciului dintre Oţelul şi CFR Cluj şi a avut nevoie de manevre de resuscitare şi de câteva zile de spitalizare pentru a-şi reveni, în urma meciului cu numărul 100 la formaţia gălăţeană! Cu toate astea a declarat că nu i-a trecut niciodată prin cap să renunţe la fotbal, chiar dacă familia sa a tras o sperietură pe cinste, proaspăta lui soţie leşinând la stadion imediat după accidentare. Sîrghi a ţinut să mulţumească familiei şi suporterilor care au fost alături de el, după momentele care au îngheţat un stadion întreg. Fundaşul central a suferit o fractură de pomete şi de piramidă nazală în urma acelui contact, dar a revenit fără menajamente aşa cum a promis.
După 2012, importanța sa în sânul echipei a crescut, însă, din nefericire, concomitent cu coborârea pretențiilor la echipa oțelară. L-am putut vedea căpitan, lider de opinie în vestiar, cât și factor mobilizator pentru colegii săi. În sezonul 2012-2013 a bifat încă 21 de partide în campionat și a înscris de 3 ori, în jocurile cu Concordia Chiajna și FC Brașov, dar și (încă o dată) împotriva unei anumite echipe bucureștene înființate de regimul comunist, în prelungirile partidei, gol pe care îl consideră cel mai important al carierei, dat fiind faptul că nimeni nu dădea vreo șansă Oțelului în acel meci.
Deși a arătat în repetate rânduri că iubește Oțelul și că dorește să își încheie cariera la Galați, Cristi a fost nevoit ca după sezonul 2013-2014, în anul sărbătorii semicentenarului oțelar, să părăsească malul Dunării. A ales Israelul, la Maccabi Netanya, alături de Gabi Giurgiu, loc de pelerinaj pentru legendele oţelare, dacă ne gândim că tot acolo a activat și Viorel Tănase în trecut.
La meciul cu numărul 150 în Liga I, adică ultimul în tricoul Oţelului în prima ligă, gălăţeanul a fost decisiv în partida care ne putea aduce retrogradarea, contra Viitorului Constanţa. În faţa a 12.000 de oameni, într-un moment în care echipa noastră avea mari probleme în a se desfăşura pe teren contra formaţiei lui Gheorghe Hagi, fundaşul nostru, ca un veritabil kamikaze, a făcut un tackling de zile mari la mijlocul terenului, s-a ridicat şi a plecat într-o cursă nebună spre terenul advers. A înşirat câţiva adversari în stil de mare atacant, fiind oprit doar prin fault de Mitrea. Adversarul a încasat al doilea galben, iar oaspeţii au rămas în zece înainte de pauză. În acest fel, a fost mai simplu ca repriza a doua şi salvarea de la retrogradare să fie un galop de sănătate pentru Oţelul care s-a impus cu 4-1, după 0-0 la pauză.
Per total, gălăţeanul lansat în fotbal de regretatul antrenor Ioan Nicu a jucat de 167 ori pentru echipa noastră în toate competiţiile (peste 13.000 de minute), marcând şi 9 goluri, iar evoluţiile bune în tricoul roş-alb-albastru l-au propulsat la echipele naţionale de tineret U21 şi U23 ale României, pentru care a evoluat în 5 ocazii, călcând ușor pe urmele mentorului Jivko Jelev. Jucător disciplinat, Cristi a fost avertizat o singură dată cu cartonașul roșu, deși a avut deseori o atitudine agresivă, unul din momentele cele mai savuroase petrecându-se în compania lui Ianis Zicu, pe care aproape se urcase cu ghetele și pe care îl privea sfidător, parcă de pe stâlpii nocturnei în „finala campionatului”.
Din păcate, devenit campion cu gruparea roş-alb-albastră, cu mari contribuţii, Sîrghi a ajuns să fie neplătit cu lunile, deşi a rămas unul dintre cei mai buni fundaşi centrali din Liga I şi a fost împins practic să plece de la formaţia sa de suflet.
Pentru dăruirea cu care a apărat culorile roș-alb-albastre, a spiritului său de luptător, a sacrificiilor sale, dar și pentru eternele trofee câștigate la Oțelul, gălăţeanul Cristi ”Kamikaze” Sîrghi merită un loc în galeria legendelor oțelare și avem speranța că într-un viitor mai bun va reveni, ca jucător sau antrenor, la clubul căruia a fost gata să îi ofere totul, poate chiar şi viaţa sa!
