Imbatabilii roș-alb-albaștri

Acasa / Stiri / Noutăți

Remiza fără goluri din partida cu Rapid București, un duel crâncen încheiat cu roș-alb-albaștrii în atac, confirmă, așa cum scriam “la cald”, în social-media, că echipa noastră demonstrează cu fiecare meci din SuperLiga calitățile unui adversar greu de învins. După asemenea examene e tot mai limpede că vor veni și victoriile.

Poate cele mai multe echipe din campionatul de elită al României s-ar mulțumi cu un rezultat de egalitate în compania trupei care înaintea acestei runde avea cel mai bun atac din țară. După ce îi administrase campioanei Farul trei goluri, marcând apoi de cinci și de patru ori în porțile lui FCU Craiova și dinamoviștilor, Rapidul venea la Galați pentru a sparge seria meciurilor nedecise ale Oțelului. Și n-a lipsit mult să se întâmple astfel, doar că nu printr-o victorie a vizitatorilor. O spune și statistica: roș-alb-albaștrii au fost echipa care a presat mai mult, care și-a dorit mai mult ca partida să nu se încheie 0-0. Ultimul fluier al centralului Barbu a găsit oțelarii lui Dorinel Munteanu în preajma careului giuleștean, Oțelul, scriptic o nou-promovată, nu a tras de timp nici măcar o secundă în compania clubului care, cu prilejul centenarului, vânează cel puțin un trofeu.

Suntem greu de învins, a făcut-o doar FCSB-ul după ce mingea le-a zguduit transversala de două ori la 0-1, jocul crește etapă de etapă și este limpede că victoriile nu ne vor mai ocoli. Gruparea care în primăvară, tot din postura de nou-promovată, părea copleșită de posibilitatea tot mai crescută de a trece într-un an de zile din Liga 3 în SuperLiga, a ajuns la statutul de formație cu care ai viață grea. Prin organizare de joc, agresivitate sportivă de nivel înalt, prin fotbal în viteză, nu cu apărări supraaglomerate, așa-numitele autobaze. Altfel n-am fi văzut oameni mulțumiți după acest foarte muncit 0-0 cu rapidiștii, iar suporterii gălățeni abia așteaptă următoarea provocare. Sărbătoarea creată de întâlnirea echipei cu publicul TREBUIE să ajungă și în punctul culminant! Chiar dacă ar fi fost nemaipomenit să celebrăm la finalul întâlnirii cu Rapid.

Apropo de clubul de sub Podul Grant, e o mențiune necesară într-un climat tot mai delicat: galeria Rapidului este singura dintre cele mari venite la Galați în ultimul an care nu fluieră momentul suporterilor gălățeni conduși de liderii Peluzei Nord, arhicunoscutul salut executat înainte de ieșirea echipelor pe teren. Asta înseamnă cultură ultras, iar tribunele gălățene, în contrapartidă, au evitat alte manifestări încurajându-și favoriții până în minutul 90+6. Imaginea generală a unui stadion arhiplin în care ambele tabere cântă în același timp, fără să își adreseze injurii, poate cu mici excepții, iată un exemplu care ar trebui copiat pe toate arenele din România!

SC OȚELUL GALAȚI – FC RAPID 1923 BUCUREȘTI 0-0

Stadion: Oțelul. Spectatori: 12.000
Cartonașe galbene: Adăscăliței 21, Zivulic 45, Tănasă 73, Lovric 84, Maciel 88, Silva 90+5 / Emmers 32, Funsho 38, Kait 84, 90+6, Iacob 87, A. Stan 90+5
Cartonaș roșu: Kait 90+6

OȚELUL: Dur-Bozoancă – Adăscăliței (53 Silva), Lovric, A. Lopez, Zhelev – Cisotti, Zivulic (53 Ghiocel), Teles (76 Jardan) – Maciel, Al. Pop (74 Fatai), Bodișteanu (46 Tănasă)
Rezerve neutilizate: Stoian – G. Cîrjan, Rus, Latouchent
Antrenor principal: D. Munteanu

RAPID: Moldovan – Braun, Săpunaru, Iacob, Borza – Emmers (85 Albu), Oaidă (28 Kait), Valle (66 A. Ioniță) – Funsho, Rrahmani, Petrila (85 Al. Stan)
Rezerve neutilizate: Drăghia – Cristea, Onea, Pănoiu, C. Cîrjan
Antrenor principal: C. Bergodi

Arbitri: M. Barbu – M. Marica, I. Bucsi – S. Vădana. VAR: V. Flueran. AVAR: S. Gheorghe