shopping-bag 0
Items : 0
Subtotal : 0.00lei
View Cart Check Out

Iulian Apostol, manager executiv al clubului

logo-sc-otelul-galati

În urma deciziei Consiliului Director al SC Oțelul Galați, comunicată membrilor cotizanți în ședința din această seară, clubul anunță și public componența noii organigrame a Conducerii Executive. Astfel, Iulian Apostol a devenit manager-ul executiv al SC Oțelul Galați, fiind „promovat” din funcția de team-manager al echipei, atribuțiile acestei poziții urmând a fi exercitate în continuare și din noua postură pe care o va ocupa în cadrul clubului.

De asemenea, comunicăm public și decizia privind împuternicirea Președintelui Consiliului Director, Managerului Executiv și Managerului Sportiv pentru a reprezenta clubul în relația cu autoritățile publice, cu Federația Română de Fotbal, cu alte foruri fotbalistice sau sportive, precum și cu persoanele juridice sau fizice române și străine. Astfel, Cornel Romeo Moisescu, Iulian Apostol și Sorin Haraga vor fi reprezentanții clubului în toate relațiile cu instituțiile de mai sus, inclusiv la alegerile ce vor avea loc la Federația Română de Fotbal, votul asociației noastre urmând a fi dezbătut în Adunarea Generală a membrilor cotizanți ce va avea loc pe data de 31 martie 2018.

Iată componența completă a organigramei SC Oțelul Galați:

Consiliu Director
Cornel Romeo Moisescu PRESEDINTE
Cosmin Ilaș VICEPRESEDINTE
Alexandru Pîrvu SECRETAR
Daniel Tudorică VICESECRETAR
Dan Roșcan MEMBRU
Bogdan Bartos MEMBRU
Conducere Executivă
Iulian Apostol MANAGER EXECUTIV
Mihai Ciobanu ȘEF CENTRU DE COPII ȘI JUNIORI
Sorin Haraga MANAGER SPORTIV
Marian Brăilescu BRAND MANAGER  & OFIȚER DE PRESĂ
Virgil Rădulescu DIRECTOR VÂNZĂRI
Valentin Munteanu MARKETING
Ionut Focşa COMUNICARE
Vlad Drăgan COMUNICARE
Alex Lungeanu GRAPHIC DESIGNER