shopping-bag 0
Items : 0
Subtotal : 0.00lei
View Cart Check Out

Comunicat oficial: Iulian Apostol

otelul-logo-triangle
Iulian Apostol, managerul executiv al SC Oțelul Galați, și-a înaintat demisia din funcția ocupată în cadrul clubului. Fost jucător roș-alb-albastru în două perioade și apoi manager sportiv și executiv al SC Oțelul Galați, Iulian Apostol a motivat această decizie prin ratarea promovării în Liga 2 și a redactat o scrisoare deschisă către comunitatea oțelară.
Voi face un pas în afara Clubului. În anii petrecuţi în cadrul SC Oțelul Galați în funcţia de conducere, am fost un om dedicat şi, prin toate mijloacele, am încercat să sprijin pe cât posibil acest Club, în ciuda faptului că am fost discreditat continuu. Toate aceste eforturi au fost depuse alături de alte persoane dedicate, precum președinte Moisescu Cornel şi vicepreşedintele Ilaş Cosmin, aducând la suprafaţă munca de voluntariat pentru o lungă perioadă de timp, neglijând, de cele mai multe ori viaţa personală şi sănătatea. Cum foarte puţini ştiu, în Decembrie 2020, am suferit o a doua operaţie pe coloană, de această dată fiind una mult mai complicată, astfel, implicând riscul de moarte sau de paralizie pe viaţă. Chiar dacă după 11 ore petrecute în sala de operaţii, rezultatele mi-au favorizat viaţa, am refuzat ulterior să plătesc o ultimă sumă aferentă intervenţiei chirurgicale, această sumă îndreptându-se spre Club, în aşa fel încât să poată acoperi unele obligaţii salariale, într-o perioadă în care nimeni nu ne putea fi alături financiar.
Pe această cale, vreau să mulţumesc tuturor celor care au avut încredere, care au susţinut şi m-au susţinut în cadrul acestui Club. În ciuda tuturor injuriilor şi a blamării lui Cristian Munteanu de către o mare de oameni, personal, îi aduc mulţumiri pentru toate activitatea sa alături de acest Club, chiar şi în momentele de răscruce. Mulţumesc Marian Brăilescu pentru devotamentul demonstrat Clubului şi pentru dorinţa de a atrage cât mai mulţi oameni în echipa ta. Mulţumesc domnului primar Ionuţ Pucheanu pentru tot sprijinul acordat, pentru toată încrederea arătată acestui Club şi, sper, pe cât posibil, să fie alături de Club în continuare, prin instituţia pe care o conduce.
Mulţumesc suporterilor, dar și jucătorilor care, cu brio, au suportat această situaţie aferentă lunilor de neplată a salariilor, nescuzând nereuşita Clubului de a îndeplini obiectivul. Cu toate acestea, eu sunt mândru de voi şi voi fi mereu alături de voi, chiar şi din tribună.
Un rol indispensabil în activitatea SC Oțelul Galați l-a avut şi domnul Costel Răileanu care, fără nicio obligaţie, a reuşit în extrem de multe momente să sprijine Clubul fără niciun interes.
Iulian Apostol, pentru cei care nu sunt în cunoştinţă de cauză, a jucat de la vârsta de 7 ani până la vârsta de 24 de ani, atât pentru Oțelul Galați, cât şi pentru concitadina Dunărea Galați. Nu am aşteptări în ceea ce priveşte aprecierea celor din jur şi nici nu am avut vreodată, tocmai pentru că respectul este cel mai important în Sport, şi nu numai. Pentru a primi, trebuie să oferi! Mulțumesc, Oțelul Galați!”, a declarat Iulian Apostol.