Sărbătoritul zilei de 9 aprilie este jucătorul de legendă al Oțelului și actualul manager sportiv al clubului nostru, Sorin Haraga. Născut în anul 1968, în județul Suceava, fostul apărător împlinește vârsta de 49 de ani, prilej cu care îi urăm „La mulți ani”.
Haraga s-a remarcat în tricoul Oțelului prin constanța în joc de care a dat dovadă, fiind genul de fundaș central care ieșea elegant din situații dificile. A petrecut opt ani sub culorile roș-alb-albastre, fapt ce l-a determinat să se stabilească în cele din urmă la Galați, unde a ajuns să și antreneze, noua carieră adoptată.
Sorin Haraga și-a început perioada de juniorat la Liceul cu Program Sportiv din Iași. A făcut apoi pasul la liga a treia, unde a evoluat pentru Constructorul Iași. A crescut treptat nivelul și după perioada de la Constructorul a trecut la Politehnica Iași, în liga secundă, unde a evoluat două sezoane și jumătate. Evoluțiile bune de la Poli l-au adus în vizorul echipelor din prima divizie, iar Aurel Țicleanu l-a convins să semneze cu Oțelul, în anul 1993, atunci când Haraga își începe perioada sa de vis de la Galați.
După perioada Oțelul, Haraga a trecut pentru puțin timp pe la Diplomatic Focșani, după care a revenit în Galați pentru a juca la FCM Dunărea. În sezonul 2002-2003, Haraga se regăsea în echipa celor de la FC Vaslui, care promova din liga a treia în eșalonul al doilea, cu Marius Stan pe post de președinte al clubului. A revenit apoi la Galați, de această dată la Politehnica, unde a mai jucat încă trei sezoane în liga a treia, după ce a reușit promovarea cu această echipă.
Cu antrenoratul a început tot la Politehnica, mai întâi ca secund, apoi ca principal. Tot cu același traseu, secund și apoi principal, Haraga a fost și la FC Panciu, tot în liga a treia. Apoi, Haraga a revenit la Galați, unde a pregătit timp de trei sezoane echipa de Juniori A de la FCM Dunărea, cu care a ajuns în finala Campionatului Național. La sfârșitul lui 2013 a revenit la Oțelul, din postura pe care o ocupă și acum, cea dea antrenor la grupa de Juniori A a clubului.
Odată cu renașterea clubului roș-alb-albastru, Sorin Haraga ocupă postura de manager sportiv al SC Oțelul Galați, fiind unul dintre pilonii principali ai reconstrucției clubului oțelar.