Clubul nostru lansează o invitație către toți membrii asociați-cotizanți la o ședință în care se va putea discuta, într-un cadru organizat, despre situația actuală a SC Oțelul Galați. De asemenea, în cadrul acestei ședințe se va dezbate strategia pentru sezonul competițional 2019/2020.
Conform principiului trasparenței în baza căruia a fost înființat acest proiect, membrii oficiali care au nelămuriri, întrebări sau doar doresc să afle detalii despre activitatea și organizarea SC Oțelul Galați o pot face luni, 24 iunie, de la ora 18:00, în sala de conferințe a Stadionului Oțelul.
Rugăm ca membrii care au intenția de a participa la întâlnirea cu reprezentanții clubului să o facă într-un mod civilizat și constructiv. Împreună pentru Oțelul!