„Mă bucură victoria de la Pașcani, dar acum mergem să luptăm în Cupa României”
Antrenorul principal al SC Oțelul Galați, Alexandru Ciobanu, s-a declarat mulțumit de faptul că oțelarii au debutat cu dreptul în noua ediție de campionat, reușind o victorie, scor 2-1, pe terenul formației CSM Pașcani.
Mă bucură faptul că am reușit să obținem cele trei puncte puse în joc în această primă etapă, mai ales că a fost una disputată în deplasare. Am reușit să facem o primă repriză bună, marcând două goluri, dar în cea de-a doua nu am început foarte bine, am fost puțin deconectați la reluarea jocului și asta ne-a costat. Trebuie să învățăm să gestionăm mai bine aceste situații și să nu mai comitem aceleași erori”, a declarat tehnicianul oțelar.
De asemenea, antrenorul Oțelului a prefațat și jocul care urmează în Cupa României, pe terenul celor de la CSM Focșani, în faza a III-a a competiției. Alexandru Ciobanu speră într-o calificare a roș-alb-albaștrilor în turul următor, chiar dacă vom întâlni o echipă care în acest sezon și-a anunțat intențiile de promovare și au alocat în acest sens un buget considerabil, dar crede în potențialul și dorința elevilor săi de a continua mai departe în cupă.
Trebuie să ne refacem cât mai repede pentru ca urmează meciul de Cupa României. Cei de la Focșani reprezintă o echipă bună, mai ales pe teren propriu, o pretendentă la promovare în seria noastră. Vom avea în față un adversar redutabil, o formație cu jucători cu experiență și cu un buget foarte mare pentru Liga 3. Cu siguranță mergem să ne luptăm pentru o calificare în turul urmator. Așadar, jucătorii noștri trebuie să dovedeasca spirit de sacrificiu, să fie dispuși la muncă și să fim cât mai eficienți pentru a câștiga meciul”, a concluzionat Alexandru Ciobanu, antrenorul principal al SC Oțelul Galați.
Roș-alb-albaștrii vor evolua miercuri, 28 august, pe terenul formației CSM Focșani, în faza a III-a a Cupei României. Partida va avea loc cu începere de la ora 17:30, pe stadionul Milcovul din Focșani.
Primul joc oficial al echipei noastre pe teren propriu din actuala stagiune este programat sâmbătă, 31 august, în compania concitadinei CSU Dunărea de Jos. Meciul se va disputa de la ora 19:00, a doua repriză urmând a se juca în nocturnă, pe stadionul Oțelul.