Marius Cosoreanu, vizită de lucru la Parma
Managerul general al SC Oțelul Galați, Marius Cosoreanu, a avut o întâlnire informală cu oficialii grupării italiene Parma Calcio 1913. Managerul grupării oțelare a participat la o întrevedere cu Luca Carra, administratorul delegat al formației peninsulare, dar și cu reprezentanții departamentului de marketing clubului ce activează în acest moment în Serie B.
Printre temele abordate s-au numărat eventualitatea încheierii unui contract de colaborare între cele două entități privind dezvoltarea comună a cluburilor, schimbul de experiență între oficialii și antrenorii celor două grupări, realizarea unui parteneriat la nivelul centrelor de copii și juniori, susținerea de partide de verificare între cele două echipe de seniori.
Parma Calcio 1913 reprezintă continuatoarea echipei ce a obținut Coppa și Supercoppa Italia, de două ori Cupa UEFA și o Supercupă a Europei, dar care în anul 2015 a intrat în faliment și a reluat activitatea fotbalistică din Serie D. Un parcurs asemănător cu cel al clubului nostru, și SC Oțelul Galați fiind nevoită să reia activitatea din ultima ligă, acesta fiind un punct comun ce poate crea o legătură puternică între două cluburi care nu au încetat să reprezinte cu mândrie propriile culori și pasiunea suporterilor.