shopping-bag 0
Items : 0
Subtotal : 0.00lei
View Cart Check Out

Jocurile cu Craiova, mereu remarcabile

Din start, facem precizarea că ne referim la toate meciurile din istorie ale Oțelului cu reprezentantele Craiovei. Nu este treaba noastră să analizăm rădăcinile adversarilor noștri, respectăm orice echipă care ne vizitează. Altul este interesul nostru astăzi: de la ora 17.00, avem nevoie de un stadion plin pentru a juca la victorie!

Istoria ne arată că Oțelul și formațiile care au reprezentat Bănia fotbalistică au disputat mai mereu jocuri foarte spectaculoase. Astăzi, de la ora 17.00, avem în față gruparea FCU 1948 Craiova împotriva căreia obțineam în tur prima victorie din acest sezon al Superligii, un 2-0 în care roș-alb-albaștrii au demonstrat tărie de caracter. În arhiva ziarului Sportul am descoperit cronica unei alte victorii obținute de-a lungul vremii de echipa noastră.

În martie 1989, Oțelul juca pe teren propriu cu Universitatea Craiova și se impunea cu 2-0, prin golurile marcate de Octavian Popescu și Puiu Antohi. Alte detalii găsiți în cronica semnată de marele Ioan Chirilă. Ne vedem pe stadion. Forza Oțelul!