SC Oțelul Galați își confirmă angajamentele luate în fața suporterilor roș-alb-albaștri, dar și a comunității locale, iar unul dintre obiectele clubului încă de la startul proiectului a fost reînființarea Centrului de Copii și Juniori și formarea unei pepiniere puternice care să descopere și să șlefuiască tinerele talentele din orașul nostru și din zonele limitrofe. În acest sens, clubul face un nou pas pentru dezvoltarea fobalului juvenil și anunță numirea antrenorului Mihai Ciobanu în funcția de Șef al Centrului de Copii și Juniori al SC Oțelul Galați, experiența și cunoștințele dobândite în cele peste trei decenii de antrenorat fiind elemente definitorii în gestionarea acestui sector.
Născut la 27 mai 1960 în comuna vasluiană Puiești, Mihai Ciobanu a început să joace fotbal la vârsta de 11 ani când a fost legitimat la Oțelul, la grupa de copii a binecunoscutului șlefuitor de talente Zoltan David. A debutat în fotbalul mare în 1978 în tricoul oțelar, fiind un fundaș central de marcaj, cu bun simț de anticipație și o bună detentă. După 6 sezoane la Oțelul, și-a încheiat activitatea de fotbalist la Dunărea Galați și, ulterior, a început cariera în antrenorat în domeniul fotbalului juvenil. După ce a lucrat cu juniori de toate categoriile de vârstă şi-a început cariera de antrenor principal la sfârşitul anilor ’90, când a trecut cu lotul de tineret-rezerve de la Oţelul la FCM Dunărea, doi dintre jucătorii din acea generaţie, Ghionea şi Apostol, ajungând ulterior la echipa naţională. A făcut pasul la divizionara secundă CF Brăila, având rezultate notabile atât în campionat, dar și în Cupa României. A revenit la FCM Dunărea, formație cu care a reușit promovarea în liga secundă în 2004. A mai antrenat pe FC Botoşani, Gloria Buzău şi Delta Tulcea, iar vara anului 2016 a fost numit principal al concitadinei Metalosport.
Mult succes, Mihai Ciobanu!