SC Oțelul Galați și Mihai Ciobanu anunță încetarea amiabilă a raporturilor contractuale dintre cele două părți. După o perioadă de un an și jumătatea în care a ocupat inițial poziția de șef al centrului de copii și juniori, apoi cea de manager general în cadrul clubului, Mihai Ciobanu a acceptat oferta celor de la FC Botoșani, acolo unde urmează să aibă funcția de manager sportiv al formației de Liga 1. Pe această cale, clubul SC Oțelul Galați îi urează mult succes în noua provocare și îi mulțumește pentru munca depusă!
Născut la 27 mai 1960 în comuna vasluiană Puiești, Mihai Ciobanu a început să joace fotbal la vârsta de 11 ani când a fost legitimat la Oțelul, la grupa de copii a binecunoscutului șlefuitor de talente Zoltan David. A debutat în fotbalul mare în 1978 în tricoul oțelar, fiind un fundaș central de marcaj, cu bun simț de anticipație și o bună detentă. După 6 sezoane la Oțelul, și-a încheiat activitatea de fotbalist la Dunărea Galați și, ulterior, a început cariera în antrenorat în domeniul fotbalului juvenil. După ce a lucrat cu juniori de toate categoriile de vârstă şi-a început cariera de antrenor principal la sfârşitul anilor ’90, când a trecut cu lotul de tineret-rezerve de la Oţelul la FCM Dunărea, doi dintre jucătorii din acea generaţie, Ghionea şi Apostol, ajungând ulterior la echipa naţională. A făcut pasul la divizionara secundă CF Brăila, având rezultate notabile atât în campionat, dar și în Cupa României. A revenit la FCM Dunărea, formație cu care a reușit promovarea în liga secundă în 2004. De asemenea, are la activ și două promovări în Liga 2 cu Brăila și Rm. Sărat, iar de-a lungul carierei a mai antrenat pe FC Botoşani, Gloria Buzău şi Delta Tulcea, iar vara anului 2016 a fost numit principal al concitadinei Metalosport. În iarna anului 2018 a fost cooptat ca șef al centrului de copii și juniori de la SC Oțelul Galați, iar din 20 aprilie a ocupat funcția de manager general al clubului.
Mulțumim și mult succes, Mihai Ciobanu!