O nouă victorie fără gol primit: 5-0 cu Olimpico Totana

Acasa / Stiri / Noutăți

stire9

SC Oțelul Galați a disputat ieri cea de-a treia partidă amicală a iernii, reușind o nouă victorie în cantonamentul desfășurat în Spania. Oțelarii au învins formația Club Olimpico de Totana, din Tercera Division, scor 5-0 (1-0), prin golurile marcate de Neagu, Țicămucă, Codreanu, Cîrjan și Zaharia.

Oțelul a aliniat la startul jocului de pregătire următorul 11: Iliescu – David, R. Moglan (cpt), Ghiocel, Manău – Stoian, Cristea, Crihană, Neagu – Țicămucă, Antohi.

În minutul 60, antrenorul Alin Pînzaru a schimbat tot efectivul, oțelarii evoluând în următoarea formulă: Vlasie – Vasile, Gîță, V. Moglan, Sălăgeanu – Chiriac, Bordieanu – Munteanu, Codreanu, Zaharia – Cîrjan.

Mijlocașul Cătălin Iorga a acuzat unele probleme medicale după prima partidă amicală din acest stagiu și a fost menajat în ultimele zile, atât la antrenamente, cât și la jocuri.

Până acum, SC Oțelul Galați a mai disputat două meciuri amicale în stagiul de pregătire din Spania, înregistrând tot atâtea victorii: 2-0 în compania formației Huercal-Overa CF (goluri marcate de Bordieanu și R. Moglan) și 1-0 cu echipa Cuevas CF (gol înscris de Antohi). Până la revenirea în țară, roș-alb-albaștrii mai au programate două jocuri de verificare: pe 14 februarie, cu Universidad Católica De Murcia CF și pe 17 februarie, cu CD Comarca del Mármol – Macael.