Organigrama provizorie a SC Otelul Galati

Acasa / Stiri / Noutăți

suporteri-steag

Astăzi, 23 mai, de la ora 19.00, la sediul Ligii Suporterilor Gălăţeni, a avut loc o nouă şedinţă la care au putut participa toţi suporterii roş-alb-albaştri. De fiecare dată suntem surprinşi să vedem şi oameni pe care nu i-am mai văzut înainte la şedinţe, lucru care s-a întâmplat şi astăzi. Am putut discuta astfel cu persoane de toate vârstele, ceea ce presupune că Oţelul nu e iubit doar de o categorie de suporteri. Le mulţumim celor prezenţi astăzi şi îi mai aşteptăm şi data viitoare. De asemenea, cei care încă nu şi-au făcut curaj să participe la o astfel de şedinţa sunt aşteptaţi mereu să ni se alăture, pentru că avem nevoie de ideile tuturor, iar Oţelul trebuie să fie echipa intregii suflări oţelare.
Pe ordinea de zi a fost împărţirea mai exactă a atribuţiilor din cadrul comitetului provizoriu, pentru ca munca acestui comitet să fie cât mai eficace. Toate aceste posturi sunt provizorii până la prima Adunare Generală, care va avea drept scop stabilirea unei conduceri a clubului.

Comitetul provizoriu este împărţit în acest moment astfel:
Preşedinte şi responsabil cu problemele sportive: Sorin Haraga
Secretar: Daniel Tudorică
Finanţe: Alexandru Pîrvu
Marketing : Marian Brăilescu şi Alexandru Lungeanu
Comunicare: Vlad Drăgan şi Ionuţ Focşa
Vânzări: Virgil Rădulescu, Cornel Romeo Moisescu, George Munteanu, Cosmin Ilas şi Bogdan Bartoş.

La această şedinţă s-a prezentat şi modelul de adeziune la noua entitate sportivă. Acesta este un formular în care cel ce doreşte să se alăture Suporter Club Oţelul Galaţi, îşi completează datele de contact şi de identificare. Atunci când clubul va fi constituit legal, toţi cei care au completat aceste adeziuni vor fi contactaţi pentru a-şi putea plăti taxa de înscriere şi cotizaţia de membru, în funcţie de cardul dorit.
O ultimă hotărâre a fost aceea de tipărire a unor pliante informaţionale, pentru a putea promova clubul în rândul tuturor iubitorilor de fotbal din Galaţi şi nu numai.

Leave a comment