SC Oțelul Galați a ajuns la un acord cu tehnicianul Damian Băncilă pentru a ocupa funcția de antrenor principal al echipei. Acesta va fi ajutat de antrenorul secund Eugen Baștină și preparatorul fizic Alexandru Ciobanu
Damian Băncilă va fi antrenorul principal al SC Oțelul Galați, acesta ajungând la o înțelegere cu managementul clubului nostru pentru a pregăti echipa în stagiunea în care va aborda promovarea în Liga 2. Tehnicianul în vârstă de 49 de ani va semna un contract valabil pe un sezon cu posibilitatea de prelungire în cazul îndeplinirii obiectivului propus.
După o carieră de jucător în care a evoluat și pentru Oțelul, între anii 1991-1993, experiența de tehnician a lui Damian Băncilă se leagă în totalitate de zona Moldovei, aventura sa în lumea antrenoratului fiind începută la concitadina Dunărea, ca antrenor secund al lui Mihai Ciobanu, pe care l-a urmat şi în următorul mandat de doi ani de la FC Botoşani. Prima formaţie pe care a pregătit-o din postura de “principal” a fost FC Bârlad, cu care a obţinut un onorant loc 5 în Liga a III-a, rezultatele bune propulsându-l spre Focşani, acolo unde a antrenat timp de un an şi jumătate, luptându-se pentru promovarea în liga secundă chiar cu Oţelul II, formaţie la care avea să ajungă în ianuarie 2012, după ce a mai avut ceva experienţe la CS Panciu şi Politehnica Galaţi. După rezultatele pozitive înregistrate cu Oțelul II, Băncilă a antrenat pentru scurt timp și Dunărea Galați în liga secundă obținând 3 victorii în cele 5 meciuri ca principal al echipei.
În 39 de meciuri in Liga I și peste 200 de meciuri în Liga II a evoluat Damian Băncilă ca jucător
În perioada 1991 – 1993 a îmbrăcat Damian Băncilă tricoul Oţelului
Din această vară va ocupa poziția de antrenor principal al SC Oțelul Galați, alături de secundul Eugen Baștină, cel care a fost asistent al echipei și în sezonul precedent, în timp ce de pregătirea fizică se va ocupa Alexandru Ciobanu.