Oțelarii revin de trei ori și obțin o remiză cu Botoșani 2

Acasa / Stiri / Noutăți

stire22

SC Oțelul Galați a remizat, scor 3-3 (1-1), pe terenul formației FC Botoșani 2, într-o partidă ce a contat pentru etapa 21 a Ligii 3, seria 1.

Oțelarii au început jocul practic de la scorul de 0-1,  gazdele reușind să marcheze la prima fază a meciului (Piftor, min. 1). A urmat o cursă de urmărire pentru egalare, fapt reușit în minutul 32, atunci când Bogdan Crihană a înscris în urma unei faze fixe, stabilind totodată rezultatul cu care s-a intrat la cabine.

Roș-alb-albaștrii au început mai bine mitanul secund, având trei mari șanse de a înscrie, irosite prin Neagu, Crihană și Cîrjan, dar cei care au marcat au fost cei din Botoșani, în minutul 61 (Chică-Roşă). Antrenorul Tudorel Pelin mută inspirat și îl introduce în teren pe Alexandru Zaharia, iar tânărul mijlocaș al Oțelului restabilește egalitatea pe tabelă cu un șut puternic sub transversală din interiorul careului, în minutul 88. Gălățenii se avântă în atac duși de valul golului egalizator, dar sunt surprinși pe contraatac și Botoșani 2 înscrie din nou în minutul 90 (Pifor), iar partida părea încheiată. Oțelarii nu se împacă cu ideea de a pierde partida și aruncă în luptă ultimele rezerve de energie după o deplasare de 8 ore efectuată în ziua jocului, iar Cîrjan reușeste să înscrie din plonjon cu capul în urma unei lovituri de colț, în minutul 90+3 și stabilește în același timp scorul final.

Antrenorul Tudorel Pelin a început jocul în următoare formulă: Vlasie – Vasile, David, Crihană, Manău – Bordieanu, Cristea – Iorga, Neagu, Munteanu – Cîrjan (cpt).Au mai evoluat: Codreanu, Zaharia, Țicămucă.

Următorul joc al SC Oțelul Galați este programat miercuri, 10 aprilie, pe teren propriu, în compania formației Șomuz Fălticeni. Partida va avea loc cu începere de la ora 17:00, pe stadionul Oțelul.