Oțelarii, victorie importantă la Buzău: 3-1 cu Metalul

Acasa / Stiri / Noutăți

otelul-buzau-3-1

SC Oțelul Galați a câștigat, scor 3-1 (1-1), partida susținută pe terenul formației Metalul Buzău, în etapa 8 a Ligii 3, seria 2. Cu această victorie, echipa noastră a făcut rocada cu formația buzoiană în clasament, miercuri urmând a se disputa și meciul restant cu CS Făurei.

Oțelarii au început bine partida și au deschis scorul prin Vasile Jardan (24) care a fructificat o lovitură liberă indirectă din interiorul careului, însă avantajul roș-alb-albaștrilor nu a durat foarte mult, iar gazdele au egalat prin Atomei (31) printr-un șut la colțul scurt de la marginea careului mic. Elevii lui Dorinel Munteanu au preluat din nou inițiativa, însă eforturile gălățenilor au fost oprite, fie de bara transversală la o reluare a lui Cisotti, fie de portarul advers la lovitura de cap a lui Jardan la o fază fixă, scorul de 1-1, înregistrat pe tabelă, fiind cel cu care s-a intrat și la cabine. După pauză, oțelarii au apăsat și mai mult pe pedala de accelerație, cu rezultatele imediate, Dumitru Demian (52) reușind să puncteze simplu cu latul din apropierea porții după un assist a lui Cisotti din flancul stâng. Același Juri Cisotti (72) a marcat apoi dintr-un penalty obținut de Demian și a stabilit scorul final: 3-1 și o victorie absolut meritată pentru Oțelul.

Managerul tehnic Dorinel Munteanu a trimis în teren următoarea formulă: Ursu – Rus, Cojocaru, Ghiocel (cpt), Nedelea – Neagu, Jardan, D. Cireș – Demian, Cîrjan, Cisotti. Au mai evoluat: Farcaș, Dobre și Cricimar.

SC Oțelul Galați va evolua în următoarele 3 etape pe teren propriu, primul joc fiind miercuri, 20 octombrie, de la ora 15:00, în compania formației CS Făurei, într-o partidă restantă din runda cu numărul 7. Apoi, oțelarii vor primi vizita celor de la Rm. Sărat (23 octombrie) și Sporting Liești (30 octombrie).