După ce în etapa trecută au stat, oțelarii vor relua partidele oficiale sâmbătă, 4 mai, atunci când vor primi vizita formației ACS KSE Tg. Secuiesc, în runda 26 a Ligii 3. Jocul se va disputa cu începere de la ora 18:00, pe stadionul Oțelul.
Înaintea acestei etape, SC Oțelul Galați ocupă locul 3 al ierahiei, având un total de 46 de puncte, obținute în urma celor 14 victorii, 4 egaluri și 5 înfrângeri, golaveraj 38-21. De cealaltă parte, oaspeții de sâmbătă se află pe poziția 10 cu 26 de puncte acumulate și o linie de clasament ce cuprinde 7 victorii, 5 egaluri și 11 înfrângeri, golaveraj 34-41.
În tur, roș-alb-albaștrii au învins, scor 2-0 (1-0), pe terenul formației KSE Tg. Secuiesc, într-o partidă ce a contat pentru etapa 11. Golurile oțelarilor au fost marcate de George Cîrjan, în minutul 40, și Andrei Antohi, în minutul 61.