SC Oțelul Galați a reușit să câștige, scor 2-0 (1-0), partida disputată pe teren propriu în compania formației CSU Dunărea de Jos, într-o partidă ce a contat pentru etapa 2 a Ligii 3, seria 1. Ambele goluri ale oțelarilor au fost marcate de Marius Matei, în minutele 24 și 72.
Antrenorul Alexandru Ciobanu a început jocul în următoarea formulă: Preda – Stoian, Ghiocel (cpt), Puțanu, Manău – Zărnescu, Pleșa, Bordieanu, Dima – Matei, Țicămucă. Au mai evoluat: Pop, Grădinaru, Munteanu și Neamțu.
La această partidă au asistat aproximativ 2000 de spectatori cărora le mulțumim pentru suport!
În următoarea etapă, cea cu numărul 3, SC Oțelul Galați se va deplasa pe terenul formației Foresta Suceava, sâmbătă, 7 septembrie, de la ora 17:00.