shopping-bag 0
Items : 0
Subtotal : 0.00lei
View Cart Check Out

Prima deplasare a sezonului: Dinamo – Oțelul, mâine, ora 18:00

goro

SC Oțelul Galați va evolua pe terenul formației Dinamo București, în etapa 2 a Ligii 2, sezonul 2022/23. Partida va avea loc marți, 16 august, cu începere de la ora 18:00, pe Clinceni Arena.

În prima rundă a stagiunii oțelarii au remizat alb, pe teren propriu, cu Poli Iași, scor 0-0, în timp ce dinamoviștii au reușit să câștige, în deplasare, în fața celor de la Progresul Spartac, scor 1-0.

Va fi un meci greu și sunt convins că ambițiile vor fi foarte mari. Dinamo trece pentru printr-o perioadă dificilă, dar asta nu trebuie să ne facă să gândim că va fi un joc ușor, dimpotrivă, va fi un joc foarte dificil. Am analizat în această săptămână ceea ce am făcut bine, ceea ce am făcut mai puțin bine în prima etapă și sper ca echipa noastră să arate altfel în jocul cu Dinamo. Trebuie să facem un joc exact, să avem o prestație solidă, iar jucătorii noștri să crească de la meci la meci. Vreau să avem un joc consistent, este o partidă importantă, așa cum tratăm toate meciurile”, a declarat Dorinel Munteanu, managerul tehnic al SC Oțelul Galați.

Comisia Centrală a Arbitrilor a stabilit brigada ce va conduce partida, astfel încât la centru va fi Porumbel Valentin (Olteniţa – Călăraşi), acesta urmând a fi asistat la cele două tușe de Pucheanu Florin (Ulmi – Dâmboviţa) și Dobre Răzvan Mihai (Şotânga – Dâmboviţa), în timp ce rezervă va fi Peşu Ionela Alina (Craiova – Dolj). Delegat de joc din partea Federației Române de Fotbal a fost delegat Dincă Dorinel (Călăraşi), în timp ce prestația arbitrilor va fi supervizată de Radu Petre (Bucureşti).

Oțelul și Dinamo s-au întâlnit de-a lungul istoriei de 54 de ori, oțelarii reușind să câștige 13 dispute, 7 meciuri fiind remize, în timp ce dinamoviștii și-au adjudecat 34 de întâlniri. Ultima întâlnire dintre cele două echipe a avut loc pe 21 februarie 2015, în runda cu numărul 18 a Ligii 1, sezonul 2014/15, Dinamo reușind să se impună la Galați prin golul înscris de Marius Niculae.

Partida Dinamo București – SC Oțelul Galați va fi transmisă în direct de posturile Digi Sport 1, Orange Sport și Prima Sport.