Împreună spre Liga 3: Prima manșă, la Mircești
SC Oțelul Galați va disputa barajul de promovare în Liga a 3-a, în dublă manșă, în compania formației din județul Iași, Unirea Mircești. Meciul tur va avea loc pe 17 iunie, cu începere de la ora 18:00, pe stadionul din localitatea Iugani, ce aparține de comuna Mircești, în timp ce returul se va disputa pe 24 iunie, de la ora 17:30, pe stadionul Oțelul.
Unirea Mircești a reușit în acest sezon să câștige eventul în județul Iași după ce s-a încununat cu titlul de campionă și a adjudecat și faza județeană a Cupei României. Formația din Mirceşti a mai câştigat titlul de campioană în urmă cu doi ani, iar în sezonul trecut s-a clasat pe poziția a 3-a. Echipa este pregătită de antrenorul-jucător Tiberiu Beceru.
Comuna Mircești se află de o distanță de aproximativ 250 de kilometri de orașul Galați, iar suporterii noștri care doresc să susțină echipa în manșa tur a barajului de promovare o pot face folosind ruta Galați – Mărășești – Adjud – Bacău – Roman – Mircești.