shopping-bag 0
Items : 0
Subtotal : 0.00lei
View Cart Check Out

Primul antrenament pentru noul sezon al Ligii 2

reunire-22

Jucătorii și staff-ul tehnic SC Oțelul Galați s-au reunit astăzi la stadionul Oțelul și au început pregătirile pentru sezonul 2022/2023 al Ligii 2. La primul antrenament al stagiunii, sub comanda managerului tehnic Dorinel Munteanu, s-au prezentat 26 de jucători.

Iată lotul prezent la prima ședință de pregătire din 2020:

Portari: Cosmin Dur-Bozoancă, Rareș Pop, Darius Paharnicu, Rareș Ciubotariu

Fundași: Gabriel Nedelea, Andrei Rus, Francois Yabre, Costin Ghiocel, Ștefan Farcaș, Cristian Sîrghi, Charlie Mabussi, Giovani Sulițanu

Mijlocași: Denis Cireș, Marc Cireș, Ionuț Neagu, Alin Nica, Paul Nistor, Vasile Jardan, Mihai Adăscăliței, Juri Cisotti, Denis Bordun, Ștefan Stavrositu,

Atacanți: George Cîrjan, Alejandro Râpan, Andrei Gherghișan, Laurențiu Maxim

Nouțățile acestui prim antrenament au fost reprezentate de Rareș Pop (portar, 23 ani, Chindia Târgoviște), Charlie Mabussi (fundaș stânga, 25 ani, FC Edmonton – Canada 1), Andrei Gherghișan (atacant lateral, junior U19), Laurențiu Maxim (atacant lateral, junior U19, Viitorul Cluj), Ștefan Stavrositu (mijlocaș central, U19, FCSB), Giovani Sulițanu (fundaș dreapta, U19, Farul Constanța) și Denis Bordun (mijlocaș, promovat de la U17). Portarul Gabriel Ursu a lipsit motivat.

În perioada următoare vor face joncțiunea cu lotul oțelar și jucătorii Robert Băceanu (atacant lateral, junior U19, Farul Constanța), Ricardo Kip (mijlocaș central, 30 ani, Almere City – Olanda 2) și Valmir Berisha (atacant, 26 ani, Sliema Wanderers – Malta 1).

De cealaltă, la capitolul plecări figurează Laurențiu Hagiu, Jack Green și Vadim Cricimar, aflați la final de contract, în timp ce Marius Savu, Alberto Țica și Valentin Oniciu vor reveni la cluburile de care aparțin, după ce le-au expirat împrumuturile.

Lotul SC Oțelul Galați va continua antrenamentele la Galați, iar primul meci amical se va disputa pe 9 iulie, pe teren propriu, cu FCSB. În perioada 11-23 iulie va avea loc un stagiu de pregătire centralizat, la Poiana Brașov, în care se vor disputa și jocuri de verificare, dintre acestea fiind deja confirmate cu FC Buzău (13 iulie), Unirea Slobozia (16 iulie) și FC Brașov (19 iulie), urmând ca pe 21 iulie să aibă loc încă un meci de pregătire, cu un adversar ce va fi stabilit ulterior. Ultima partidă înainte de debutul în campionat este programată pe 30 iulie, pe teren propriu, în compania formației secunde a celor de la Farul Constanța. Prima etapă în noua stagiune a Ligii 2 este programată sâmbătă, 6 august.