shopping-bag 0
Items : 0
Subtotal : 0.00lei
View Cart Check Out

„RĂMAS BUN” CU MULTE GOLURI

14976542_1319694201388762_8034777511161121969_o
ASC Oţelul Galaţi – Bujorii Tg. Bujor 14-0 (8-0)
Oţelul a sărbătorit ultima partidă a anului disputată pe teren propriu cu un veritabil spectacol fotbalistic. Deşi numai 3-400 de gălăţeni au găsit drumul spre stadion, atmosfera a fost plăcută, iar de pierdut au avut doar cei care au lipsit. Confruntarea a fost dominată totalitar de Oţelul, oaspeţii, aflaţi pe penultimul loc în clasament şi având câţiva jucători foarte tineri, nereuşind să facă faţă liderului. Iar scorul ar fi putut fi mult mai drastic, dacă goalkeeperul Bujorilor nu ar fi aparat în cel puţin încă vreo 10 situaţii de gol.
Sarabanda golurilor a început în minutul 12, atunci când căpitanul Ruben Codreanu a trimis cu capul, de la 8 metri, sub bară, în colţul lung, după o centrare din lovitură de la colţul terenului.
Au urmat apoi 4 goluri marcate la foc automat, în numai 7 minute. Golgheterul Pavel a marcat pentru 2-0 din 3 metri, după o cursă excelentă a lui Nuţu Ţâmpău(21). Tot el a realizat dubla, în minutul 24, după o pasă a lui Petrişor Tudosă şi după ce a driblat un fundaş advers şi a rămas cu poarta goală la 3 metri. Ionuţ Codreanu, a cărui lipsă s-a simţit atât de mult în ultimele 2 etape, a marcat frumos, cu un voleu de la 14 metri, după ce a ameţit fundaşii adverşi(25). Tudosă i-a pasat lui Dajbog la golul 5, după un efort de apreciat al lui Radu, iar Dajbog a trimis cu stângul, la colţul lung, de la 15 metri(28).
Scorul a devenit 6-0 după ce Postelnicu a trimis la colţul lung, de la 11 metri, în urma unui assist marca Radu Laurenţiu(34). În minutul 40 a fost rândul lui Tudosă la marcat, în urma unui şut plasat, de la 10 metri, pasator fiind Ionuţ Codreanu.
Scorul pauzei, 8-0, a fost stabilit în minutul 43. Tudosă a trimis pe jos, în careu, Ţâmpău a preluat şi trimis o scăriţă joasă, la colţul lung, de la 8 metri.
Partea secundă a început furibund. Ţâmpău a realizat dubla cu o execuţie simplă, de la 6 metri, după o pasă foarte bună de la Mihai Manău cel nepletos(47). Numai 3 minute mai târziu Pavel a fost faultat în careu iar Vlasie, încurajat de suporterii din tribune, a marcat de la punctul cu var(51).
Mulţumiţi de scorul de pe tabelă, oţelarii au lasat-o mai moale şi s-au concentrat mai mult pe partea artistică a fotbalului, încântându-şi suporterii cu diverse scheme spectaculoase şi alte ocazii ratate. Abia în minutul 75 s-a marcat din nou. Intrat la pauză, Păduraru a înscris cu capul, de la 8 metri, în urma unei lovituri de colţ executate de Ionuţ Codreanu. Acelaşi Păduraru a marcat golul de 12-0, în minutul 77, după ce a trimis din lovitură liberă, cu pământul, de la 30 de metri, la probabil cel mai frumos gol al întâlnirii, şi singurul care i se poate reproşa cu adevărat goalkeeperului bujorean.
Ultimele 2 goluri au fost marcate de Ţâmpău. Prima dată a marcat în poarta goală, de la 2 metri, după o pasă de la Mihai Manău(83). Apoi a închs tabela în minutul 87, după o minge ridicată de I.Codreanu peste defensiva adversă, preluarea şi pasa lui Postelnicu în gura porţii şi o finalizare de la 6 metri.
De menţionat că, la această partidă, s-au strâns 797,6 lei din donaţiile celor prezenţi, o sumă mică pentru o prestaţie atât de specaculoasă.
Urmează deplasarea de la Iveşti, ce nu se anunţă foarte uşoară, prilej pentru suporteri să participe la o nouă deplasare de povestit nepoţilor, chiar dacă este la numai 55-60 de km de Galaţi.
Oţelul a evoluat în formula: Vlăsie – Radu(46 Neagu), Scutaru(50 Păduraru), R.Codreanu(cpt.),Dajbog – Manău, Postelnicu, I. Codreanu, Tudosă, Ţâmpău – Pavel(50 R. Gheorghe) Antrenor-Stelian Bordieanu
Marcatori:
1-0 R.Codreanu(12)
2-0 Pavel(21)
3-0 Pavel(24)
4-0 I.Codreanu(27)
5-0 Dajbog(28)
6-0 Postelnicu(34)
7-0 Tudosă(40)
8-0 Ţâmpău(43)
9-0 Ţâmpău(47)
10-0 Vlăsie(51-pen)
11-0 Păduraru(75)
12-0 Păduraru(77)
13-0 Ţâmpău(83)
14-0 Ţâmpău(87)

Sustine clubul si distribuie articolul pe:Share on FacebookShare on Google+Tweet about this on TwitterBuffer this page