Oțelarii s-au regăsit luni seară la o oră neobișnuită și la finalul unei perioade cu temperaturi ieșite din comun. Doar temperatura relației dintre suporteri și fotbaliști a fost dintotdeauna crescută la Galați: și de data aceasta s-a cântat aprins în tribune, echipa resimțind și presiunea reîntâlnirii cu pătimașul public dunărean, iar adversar ne-a fost una dintre cele mai tehnice formații din Superliga. Rămânem cu un 0-0, dar este un punct mai util decât putem crede acum.
arul Constanța venea la Galați după ce ratase startul noului sezon, însă a crede, după 0-1 cu Unirea Slobozia, că aceasta este valoarea campioanei din 2023, ar însemna să nu cunoaștem fenomenul. În realitate, gruparea pregătită de Gheorghe Hagi este una dintre cele mai tehnice și bine pregătite fizic din campionatul intern. Iar desfășurarea partidei de luni, de pe stadionul Oțelul, ne-a demonstrat cu vârf și îndesat acest lucru. Constănțenii nu concepeau să nu ia cele trei puncte, au și avut ocazii de a înscrie, dar s-au lovit și de rezistența roș-alb-albaștrilor, care, de asemenea, ar fi putut lovi decisiv în câteva situații.
Ca la orice echipă, la început de sezon trebuie să negociezi sincronizarea perfectă a pieselor din câmpul de joc. Încerci adaptarea pe repede înainte a implanturilor și, cel mai important lucru, este să rămâi și cu ceva palpabil după partidele oficiale. Oțelul a luat un punct din duelul cu marinarii, avea trei și de la Botoșani, așadar se poate pregăti liniștit de următoarele provocări: cel de vineri, de la FCSB, apoi de vinerea următoare, de pe teren propriu, cu Hermannstadt.
„Am văzut că unii dintre suporterii noștri au plecat puțin triști acasă, însă îi asigur că nu trebuie să fie triști. Campionatul este foarte lung, am câștigat un punct care se va dovedi peste timp foarte important. Împreună vom face în continuare lucruri frumoase la Galați”, a comentat managerul tehnic Dorinel Munteanu după egalul fără goluri care păstrează neînvinsă formația oțelară la finalul primelor două runde din noul sezon. Altfel, revederea cu tine și cu toți ceilalți a fost emoționantă. Data viitoare sperăm să fie și cu victorie. Forza, Oțelul!
Și mai rămânem cu ceva după acest meci. Rămânem cu preambulul care nu s-a văzut la televizor, cu momentul intrării pe stadion a fostului mare fotbalist Gheorghe Hagi. În timp ce se deplasa spre banca tehnică, o parte consistentă a tribunei întâi s-a ridicat în picioare și l-a aplaudat la scenă deschisă. E despre pasiune și civilizație într-un singur cuvânt. Mulțumim, Galați!
SC OȚELUL GALAȚI – FC FARUL CONSTANȚA 0-0
Stadion: Oțelul, Galați. Spectatori: 6.000
Cartonaș galben: Cisse 90+2
OȚELUL: I. Popescu – Adăscăliței, Cisse, Stevanovic, Rus (46 Hofman / 90 Farcaș) – Cisotti, Zivulic, Lameira – Maciel (65 Teles), Al. Pop (90 Juric), Djuric (46 Zhelev)
Rezerve neutilizate: Kovalov – Gallo, Neagu, Yabre, Roșu, Silva, Chira
Antrenor principal: D. Munteanu
FARUL: Buzbuchi – Sîrbu (74 Radaslavescu), M. Popescu, Gustavo Marins, Ganea – Vînă, Queiros (74 Dican), Grameni (74 Dănuleasă) – Iancu (85 Doicaru), Rivaldinho (25 Ciobanu), Grigoryan
Rezerve neutilizate: Ducan – Andronache, Casap, Grosu, Nedelcu, N. Popescu, Stoian
Antrenor principal: G. Hagi
Arbitri: R. Petrescu – V. Marinescu, I. Neacșu – A. Antonie. VAR: I. Coza. AVAR: I. Bucsi