Roș-alb-albaștrii dispută astăzi un nou meci cu o candidată la prima poziție, după ce au întâlnit până acum pe FCSB, Rapid, Universitatea Craiova și Farul Constanța, campioana en-titre. De la ora 21:00, ne vom încerca șansa și cu CFR Cluj. Trebuie să o facem cu aceeași atitudine, am demonstrat că suntem o echipă bună a SuperLigii.
De ce n-am coborî și astăzi în iarbă siguri pe propriile forțe, de ce ne-am teme de echipa care în ultimii ani a câștigat multe trofee? Cotată cu cea mai mică șansă de a rezista în noul sezon al SuperLigii, formația antrenată de Dorinel Munteanu demonstrează contrariul: în douăsprezece etape, a câștigat de două ori, a fost depășită în alte două rânduri, iar de opt ori a încheiat nedecis. Și nu mai are rost să enumerăm partidele în care am fi meritat chiar 3 puncte, este contraproductiv. Nu trăim din amintiri, le producem. Atât pentru minunații noștri suporteri, cât și pentru consumatorii neutri de fotbal.
„Am mai jucat cu CFR Cluj, nu este prima dată. Nu ne temem, vrem punct sau puncte. Nu e un meci special, chiar dacă am fost antrenor și în Gruia”, clamează Neamțul înaintea acestei noi deplasări. Oțelul se află într-o situație mai mult decât onorantă pentru o nou-promovată: nu a pierdut niciun meci susținut pe teren străin. Are o victorie, la FCU Craiova, și patru scoruri de egalitate. Plus sentimentul tot mai pregnant că roș-alb-albaștrii intră pe teren, de la o partidă la alta, cu și mai multe atuuri. După epuizarea în mare a turului de campionat, putem spune că am luat pulsul competiției și, da, avem dreptul de a fi mândri de propriul parcurs. Suntem la mâna noastră și astăzi. Să iasă așa cum ne dorim! De ce nu ca acum zece ani, când învingeam în Gruia cu 1-0, prin reușita lui Gabi Paraschiv? Forza, Oțelul!
Partida CFR 1907 Cluj – SC Oțelul Galați, de pe arena Dr. Constantin Rădulescu, va începe la ora 21:00 și va fi arbitrată la centru de Iulian Călin, din Ștefănescu (Argeș).