Sărbătorim „15 mai” la Magazinul Oficial

Acasa / Stiri / Noutăți

otelul-stadion-campioana

Ziua de 15 mai 2011 este cu siguranţă cea mai importantă bornă a fotbalului gălăţean, iar pentru suporteri va rămâne întotdeauna scrisă cu litere de aur în inimile roș-alb-albastre. În acel mijloc de Florar, Oțelul devenea campiona României şi prima regină a Moldovei fotbalistice, niciodată o echipă a acestei zone nereușind să pună mâna pe trofeul suprem al fotbalului românesc. Poate fi cu uşurinţă declarată ziua Oțelului, ziua în care visul gălăţean de aproape jumătate de secol a fost împlinit, motiv pentru care data de 15 mai va fi “imprimată” veşnic în sufletul oţelarilor, iar bucuria acelor clipe va dăinui peste ani şi ani în oraşul nostru.

În acest an, la 7 ani de la incredibilă performanță realizată de trupa antrenată la vremea respectivă de Dorinel Munteanu, invităm toți suporterii la Magazinul Oficial, acolo unde va fi prezent și trofeul cucerit de oţelari în disputa decisivă contra Politehnicii Timișoara, prima cupă cu adevărat importantă din vitrina clubului nostru.

sigla-trofeu

Această aniversare nu poate avea loc decât în prezenţa voastră, a suporterilor, care aţi contribuit şi voi decisiv la realizarea succesului din 2011, astfel încât, mâine, 15 mai, sunteți așteptați în intervalul orar 11:00-19:00, la shop-ul oficial situat la stadionului Oțelul, acolo unde clubul oferă tuturor fanilor un discount de 15% la toate produsele, iar toți cei care vor achiziționa materiale promoționale vor primi și postere gratuite cu actuala echipă sau cu ziua istorică de acum 7 ani. În plus, de la ora 16:30, unul din jucătorii de bază din stagiunea 2010-2011, dar și din acest sezon, campionul Adrian Sălăgeanu, revenit la Galați pentru a pune umărul la renașterea Oțelului, va fi prezent pentru a împărți zâmbete și autografe tuturor celor prezenți.