Șase jucători împrumutați până în vară

Acasa / Stiri / Noutăți

jucatori-spate

SC Oțelul Galați anunță că a ajuns la acorduri de împrumut cu unii dintre jucătorii care au făcut parte din lotul echipei noastre în turul de campionat al ediției 2017/2018.

Fundașul stânga Robert Ciurea, fundașul central Claudiu Maftei, mijlocașul central David Itoafa și atacantul Dejan Subotic au fost cedați pentru următoarele 6 luni la Sporting Liești, formație ce evoluează în aceeași serie cu echipa noastră, în timp ce mijlocașii centrali Alexandru Chebac și Ionuț Codreanu vor fi și ei împrumutați până în vară, aceștia fiind în discuții avansate cu alte cluburi pentru care ar putea evolua în retur.

„Toți jucătorii pe care îi vom împrumuta vor fi sub stricta noastră monitorizare, vor râmâne sub contract cu Oțelul. Ne dorim să le oferim șansa de a evolua mai mult, de a intra într-un ritm normal de joc, iar din vară să reprezinte soluții viabile pentru echipa noastră”, a declarat Iulian Apostol, team-manager al SC Oțelul Galați.

De asemenea, clubul nostru anunță că în perioada imediat următoare va fi încheiată înțelegerea contractuală cu atacantul Daniel Pavel, vârful gălățean nereușind să bifeze vreo prezență pe teren în turul campionatului.

SC Oțelul Galați le mulţumeşte tuturor jucătorilor pentru sprijinul acordat în acest sezon şi le urează mult succes la noile echipe!