shopping-bag 0
Items : 0
Subtotal : 0.00lei
View Cart Check Out

SC Oțelul Galați și Diotech, un parteneriat „beton”

diotechComunicat de presă | Galaţi, 23 septembrie 2016

SC Oțelul Galați are plăcerea să anunțe că societatea comercială Diotech se alătură proiectului  inițiat de comunitatea suporterilor și astfel devine sponsorul principal al clubului, iar logo-ul companiei va fi afișat pe tricourile de joc și pe alte canale oficiale de promovare. Împărtășind aceleași valori, fair-play, determinare, dorință de a reuși și respect pentru valorile locale, SC Oțelul Galați și Diotech au semnat un contract valabil în sezonul competițional 2016/2017, cu posibilitatea de prelungire a acestui angajament.

„Sunt bucuros să anunț că Diotech, o companie gălățeană, a venit în întâmpinarea proiectului suporterilor și îi sprijină pe aceștia în misiunea pe care o avem cu toții, ca și comunitate, de a repune Oțelul pe harta fotbalului românesc. Avem aceeași viziune în ceea ce privește modul de dezvoltare al clubului și sunt convins că ne vom bucura de rezultatele pe care SC Oțelul Galați le va obține în acest sezon” – Daniel Rotaru, manager Diotech

Diotech  operează la nivel local prin cele două stații de betoane localizate în Galați și Brăila. Produsele puse la dispoziție sunt reprezentate de întreaga gamă de betoane, sape, mortare, produse care se adresează firmelor de construcții și persoanelor particulare ce dezvoltă proiecte de contrucții. În același timp, oferim servicii de transport cu autobetoniere moderne. Întreg personalul companiei este pregătit atât ca și experiență cât și ca pregătire profesională pentru a oferi betoane și servicii de cea mai bună calitate respectând așteptările partenerilor.

Logo-ul Diotech va fi prezent pe tricourile de joc încă de la partida de sâmbătă, pe care SC Oțelul Galați o va disputa pe teren propriu, de la ora 16:00, în compania formației Juventus Toflea, urmând ca în cel mai scurt timp clubul nostru să ofere fanilor posibilitatea de a achiziționa tricourile oficiale.

Astfel, Diotech se alătură altor două entități gălățene ce ne susțin proiectul, InstalExpert și UVSAR, cărora le mulțimim pentru implicare. De asemenea, așteptăm alături de noi și alți parteneri care ne pot sprijini în misiunea noastră de a reda fotbalului spiritul Oțelului.

Sustine clubul si distribuie articolul pe:Share on FacebookShare on Google+Tweet about this on TwitterBuffer this page