SC Oțelul Galați va întâlni astăzi, pe teren propriu, vizita formației Viitorul Ianca, într-o partidă ce va conta pentru etapa 12 a Ligii 3, seria 2. Jocul va avea loc cu începere de la ora 15:00, pe stadionul Oțelul.
Oțelarii vor avea șansa astăzi de a trece pe primul loc al clasamentului, după ce în prologul etapei CSM Focșani a reușit să câștige pe terenul celor de la Dacia Unirea Brăila, scor 3-1. Roș-alb-albaștrii ocupă locul secund al clasamentului, la egalitate de puncte de liderul seriei, cu un total de 25 de puncte, în urma celor 8 victorii, 1 egal și 2 înfrângeri, golaveraj 31-8. De cealaltă parte, Viitorul Ianca se află pe locul 6, cu 16 puncte acumulate și o linie de clasament de cuprinde 4 victorii, 4 egaluri și 3 înfrângeri, golaveraj 13-12.
Jocul de astăzi va fi condus de o brigadă din Fălticeni (Suceava) ce îl va avea la centru pe Iftode Silviu, asistat la cele două tușe de Pișta Andrei și Blănariu Alexandru. Observator de joc a fost delegat Niţă Marin (Măgurele – Ilfov), în timp ce prestația arbitrilor va fi supervizată de Lefter Gabi Cristian (Ploieşti – Prahova).
Partida SC Oțelul Galați – Viitorul Ianca va putea fi urmărită în direct în format live video pe pagina oficială de Facebook a clubului nostru și pe canalul oficial de Youtube, OtelulTV.
Susține și tu SC Oțelul Galați în această stagiune de campionat, asigură-ți biletul în tribuna virtuală, iar sprijinul tău va impulsiona echipa să lupte și pentru tine, iar donațiile rezultate vor fi direcționate către Liviu Șoimu, un tânăr gălățean de 20 de ani ce a fost diagnosticat cu leucemie acută: Cumpără bilete aici