Vă prezentăm cu mândrie noua siglă a Suporter Club Oțelul Galați, stemă votată în ultima ședința de către toți suporterii prezenți. A fost o alegere făcută democratic, dintre mai multe embleme care au participat în urmă cu ceva timp la un concurs făcut tot de suporteri, pe site-ul Dunărea Bătrână.
Sigla aleasă este una care ne reamintește de cea prezentă pe tricourile Oțelului la începutul anilor ’90. Autorul acestei steme alese este Lucian Grofsorean. Și pentru că sigla avea nevoie de retușări, pentru a respecta regulile grafice ale anului 2016, am apelat la serviciile unor fani pricepuți în ale graficii, Marian Brăilescu și Alexandru Lungeanu. Cei doi au dat forma finală unei embleme de care să fim mândri cu toții.
De pe siglă nu puteau lipsi culorile noastre dragi, roșu, alb și albastru, anul 1964 care va fi prezent în statut ca anul de înființare al clubului Oțelul Galați, convertizorul care a fost prezent pe majoritatea stemelor echipei noastre încă de la sfârșitul anilor ’70, cu 12 linii pe fundal reprezentând 11 jucători + suporterii, plus denumirea clubului.
Noua emblemă e un nou pas important, pe lângă stabilirea denumirii și a culorilor clubului, pentru că astfel putem avea propria identitate, dar în același timp accentuăm dorința tuturor suporterilor ca acest club al suporterilor să fie continuatorul moral al echipei campioane a României din 2011. În plus, este prima siglă aleasă cu adevărat de fani, până acum clubul impunând-o fără a întreba pe cineva.
Această siglă este în curs de înregistrare la OSIM, pentru a fi siguri că nimeni nu o va putea folosi în scopul de a obține orice tip de profit fără permisiunea membrilor cotizanți ai clubului. Bineînțeles că, din acest moment, toate materialele promoționale ce au legătură cu SC Oțelul Galați, de la fularele și eșarfele de la gâtul suporterilor, până la orice alt element, vor avea pe ele această stemă.