Stadionul ne cheamă și astăzi

Acasa / Stiri / Noutăți

SC Oțelul Galați joacă astăzi împotriva unui club care a dominat fotbalul românesc în ultimul deceniu, obținând trofee importante, și care este angrenat și în acest sezon în lupta pentru prima poziție a clasamentului. Și noi știm cine suntem, iar împreună, de la ora 21:00, ne vom putea bucura de o experiență care nu este la îndemâna oricui. Hai pe stadion, hai, Oțelul!

Prestația îmbucurătoare de pe terenul Farului, unitatea de grup demonstrată mai ales în momentele delicate și aportul publicului gălățean sunt argumente esențiale pentru a crede și astăzi în șansa băieților noștri. Roș-alb-albaștrii, indiferent de absențele din garnitura de start, s-au călit în aceeași măsură pe parcursul stagiunii curente și au tot dreptul să pășească încrezători pe gazon. Așa cum în tur, pe terenul redutabilului adversar, reușeau să încheie la egalitate, scor 0-0, așa cum din duelurile directe cu toate grupările aflate pe primele șase poziții am obținut cel puțin un punct, elevii lui Dorinel Munteanu vor simți și astăzi chemarea tribunei.

E chemarea la luptă pe care cei care simt fenomenul nu o pot refuza. Iar apelul le este adresat și iubitorilor de fotbal din tribune: cu toate că nu este cea mai nimerită zi, cu toate că ora 21:00 ar putea fi considerată prea înaintată, un meci direct cu CFR-ul secretă din plin adrenalină. La Galați, formația noastră a câștigat o singură dată împotriva clujenilor din Gruia: se întâmpla cam în aceeași perioadă a anului. Era 7 martie 2010, iar antrenorul oțelarilor era tot Dorinel (în imagine, caseta meciului din cotidianul Viața Liberă). Dincolo, Andrea Mandorlini, despărțit recent de CFR. A fost un 1-0 prin golul marcat de Ionuț Neagu, încă aflat printre războinicii din vestiarul roș-alb-albastru.

Cum ar fi ca astăzi să urmeze a doua victorie? Hai pe stadion, echipa are nevoie de tine! Forza, Oțelul!