Tribuna Oficială „Victor Vasilache” și sala de conferințe „Dunărea Bătrână”

Acasa / Stiri / Noutăți
tribuna-oficiala
Tribuna Oficială „Victor Vasilache”

Consiliul Director al SC Oțelul Galați, la propunerea departamentului de Brand Management, a decis ca Tribuna Oficială a stadionului Oțelul să poarte numele „Victor Puiu Vasilache”, iar sala de conferințe a arenei să fie denumită „Dunărea Bătrână”.

Proiectul SC Oţelul Galaţi s-a născut într-o etapă dificilă pentru fotbalul gălățean, dar are datoria în continuare de a duce mai departe tradiția clubului fanion al orașului nostru. Astfel, pentru a nu uita niciodată unele dintre valorile care au pus bazele și au dezvoltat cea mai importantă echipă de fotbal a regiunii istorice Moldova, clubul nostru a luat hotărârea ca fostul președinte și creatorul Oțelului care a făcut primii pași spre marea performanță, Victor „Puiu” Vasilache să dea numele Tribunei Oficiale a stadionului.

Victor Vasilache poate fi considerat, pe bună dreptate, drept creatorul echipei Oțelul Galați în forma modernă și profesionistă. S-a născut pe 11 aprilie 1942, în Galaţi, iar asta explică atașamentul deosebit față de ceea ce înseamnă comunitatea locală și poate că tot cu el a început și mentalitatea care caracterizează suporterul oțelar, care de-a lungul timpului a avut mai multă încredere în sportivii gălăţeni, decât în “mercenarii” veniţi din alte zone. S-a luptat pentru ca numele și clubul Oțelul să nu dispară, în ciuda unor presiuni enorme în perioada comunistă, și a reușit să ducă clubul din campionatul organizat în cadrul Combinatului Siderurgic până în Divizia A și să învingă Juventus Torină în Cupa UEFA.

sala-conferinte
Sala de conferințe „Dunărea Bătrână”

De asemenea, în semn de prețuire față de implicarea suporterilor în mediatizarea numelui Oțelul, s-a decis ca „Dunărea Bătrână”, cel mai reprezentativ cântec al oțelarilor și denumirea site-ului oficial al suporterilor gălățeni (www.dunareabatrana.ro), să fie și numele oficial al sălii de conferințe a arenei Oțelul.

Dunărea Bătrână a apărut din dorinţa fanilor de a mediatiza cât mai mult echipa favorită, în lipsă de informaţiile dorite despre Oţelul. Prin deviza „suporterii scriu pentru suporteri”, DB-ul a luat fiinţă la ideea unor suporteri pasionați în februarie 2007, la început fiind distribuită  fanilor pe internet, în format PDF. Mutarea revistei pe site-ul www.dunareabatrana.ro a fost sinonimă cu succesul, ajungând să strângă zilnic cifre record pentru un site de nişă, fiind ani de-a rândul practic cea mai importantă publicație adresată suporterilor oțelari.

#ImpreunaPentruOtelul