TRUTZI, liderul pieței de fier forjat, sponsor oficial al SC Oțelul Galați

Acasa / Stiri / Noutăți

trutzi-2Trutzi, liderul pieței de fier forjat din România, se alătură clubului nostru și devine sponsor oficial al SC Oțelul Galați

Clubul nostru și Trutzi au încheiat astăzi un parteneriat prin care compania ce activează în domeniul comercializării elementelor din fier forjat a devenit sponsor oficial al echipei noastre până la finalul acestui sezon, cu posibilitatea de prelungire a acestui acord.

Suntem foarte bucuroși să anunțăm faptul că o companie reprezentativă pentru Moldova se alătură clubului nostru, singura campioană din fotbalul românesc pe care a dat-o această regiune istorică. Fiind uniți de același scop, acela de a fi în fiecare zi cei mai buni și de a reprezenta comunitatea locală și regională la un nivel cât mai înalt, am pus bazele acestui parteneriat care va aduce beneficii pentru ambele părți implicate”, a declarat Cristian Munteanu, managerul general al SC Oțelul Galați.

Ne bucură faptul că putem veni în sprijinul clubului de fotbal Oțelul Galați, unul dintre cele mai reprezentative branduri sportive ale Moldovei. Credem cu tărie că vom putea pune umărul la revenirea acestui club în elita fotbalului românesc și sperăm că sprijinul nostru va contribui la toate obiectivele pe care echipa și le-a propus. Ghidați de valori comune precum fair-play, loialitate, transparență, ne propunem să promovăm în rândul comunității noastre un stil de viață care să pună în prim plan sportul și sănătatea, mai ales în contextul social în care ne aflăm”, a precizat Petru-Ciprian Nuțu, director general al SC Trutzi SRL.

Despre Trutzi SRL

2007 reprezintă anul în care TRUTZI și-a început activitatea în domeniul comercializării elementelor din fier forjat. Contextul economic și piața într-o continuă dezvoltare pe domeniul lucrărilor din fier forjat au făcut ca activitatea de vânzări să aibă un trend ascendent, cu influențe directe și importante asupra deciziilor de dezvoltare și diversificare atât a produselor cât și a serviciilor oferite.

Pentru a răspunde cerințelor clienților, în anul 2009 s-a dezvoltat producția de elemente și lucrări din fier forjat într-un spațiu de producție ce a cunoscut o creștere continuă, de la 400 mp inițial la 5 600 mp în 2021, repartizați pe mai multe secții de producție.

În prezent, activitatea comercială TRUTZI se desfășoară în 10 depozite situate în zone importante din țară (Șcheia și Gura Humorului în județul Suceava, Afumați – Ilfov, Cluj – Napoca, Constanța, Iași, Galați, Pitești, Arad), cu o suprafață ce totalizeaza 27 000 mp, de unde se pot livra în toate colțurile țării, peste 5.000 de produse.

Portofoliul de produse comercializate de TRUTZI cuprinde profile laminate, elemente și profile din fier forjat, accesorii, automatizări, lucrări din fier forjat, organe de asamblare și utilaje pentru prelucrarea fierului.

Pentru mai multe detalii, accesați pagina oficială: www.trutzi.ro.