SC Oțelul Galați a trecut de Foresta Suceava, scor 3-0 la general, și a obținut calificarea în finala barajului de promovare în Liga 2. În finală, oțelarii se vor duela cu Dante Botoșani, formația din nordul Moldovei reușind să treacă de CSM Focșani, scor 2-1, după prelungiri (în tur 0-0).
Manșa tur va avea loc în deplasare, sâmbătă, 4 iunie, cu începere de la ora 18:00, la Bucecea (Botoșani), în timp ce returul se va disputa miercuri, 8 iunie, de la ora 17:30, pe stadionul Oțelul.
Învingătoarea din runda finală a barajului va obține dreptul de a evolua în sezonul 2022-2023 al Ligii 2.